Ana şi Daniela sunt cele două fete în vârstă de 13, respectiv 16 ani, care au murit pe loc în accidentul de la Cobadin, judeţul Constanţa.
Cele două fete se aflau, noaptea trecută, într-un autoturism marca Volkswagen condus de un tânăr în vârstă de numai 16 ani, care, în mod evident, nu avea permis de conducere.
La un moment dat, în zona unei benzinării din Cobadin, şoferul, care circula cu viteză excesivă, a pierdut controlul direcţiei, iar maşina a intrat în plin într-un BMW care se afla în zonă.
Impactul a fost atât de puternic încât maşina condusă de minor a fost distrusă în totalitate, iar Ana şi Daniela, cele două fete de 13 şi 16 ani, au murit pe loc.
Şoferul, dar şi un alt pasager, în vârstă de 17 ani, au fost găsiţi inconştienţi, cu numeroase traumatisme, şi au fost transportaţi la spital în stare critică.
Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere, iar impactul a fost filmat. După impact, maşina în care se aflau cei patru tineri a fost proiectată într-un alt autoturism care se afla parcat în benzinărie.
“Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între 2 autoturisme, conduse de un minor de 16 ani, respectiv un bărbat, de 23 de ani. Din coliziune, ambele autoturisme au fost proiectate în alte 2 autoturisme parcate.
În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, a 2 pasagere din primul autoturism, de 13, respectiv 16 ani. Totodată, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto de 16 ani și a unui alt pasager din același autoturism, de 17 ani, precum și vătămarea corporală ușoară a celui de-al doilea conducător auto”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa într-o informare.
Anul trecut, şoferul care a provocat acum tragedia de la Cobadin a mai fost implicat într-un accident, în timp ce conducea un triciclu pe o şosea din aceeaşi localitate.
Ca şi acum, accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere. Pe imagini se poate observa cum tânărul, care conduce un triciclu cu remorcă, virează la stânga, iar din spate vine un motociclist care circula cu viteză.
Impactul a fost atât de puternic încât oamenii au fost aruncaţi pe şosea.
“Astăzi, în jurul orei 1:40, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3, în localitatea Cobadin.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între 2 autoturisme, conduse de un minor de 16 ani, respectiv un bărbat, de 23 de ani. Din coliziune, ambele autoturisme au fost proiectate în alte 2 autoturisme parcate.
În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, a 2 pasagere din primul autoturism, de 13, respectiv 16 ani.
Totodată, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto de 16 ani și a unui alt pasager din același autoturism, de 17 ani, precum și vătămarea corporală ușoară a celui de-al doilea conducător auto”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa într-o informare.