CRBL și familia au revenit în România. „Nu-mi văd capul de treabă. Suntem contracronometru!”

CRBL și familia sa au revenit în România, după ce în ultimii șase ani au locuit în Spania. Eduard Mihail Andreiana, alias CRBL, soția sa, coregrafa Elena Vascu și fiica lor, Alessia au luat decizia de a se muta din țară pentru a experimenta un alt stil de viață.

Noi nu suntem mutați sută la sută în Spania, așa cum cred oamenii. Noi am tot făcut naveta, am testat cumva: am stat o lună în vacanță, apoi am revenit în țară și ne-am continuat viața. După aia am zis: hai să încercăm să stăm un an.

Prima dată am plecat în Spania, cu Elena, într-o vacanță de zece zile. Ne-a plăcut zona atât de mult încât am luat decizia să mai face o vacanță de o lună. Am plecat cu Alessia și Elena să vedem, am putea să? Clar este o țară urâtă, dar ce să faci.

Eu sunt în continuare legat de România, dar vrem să încercăm ceva nou, vom vedea ce va ieși – spunea artistul, acum câțiva ani, potrivit rtv.

Cântărețul și familia au hotărât să se reîntoarcă în țara natală după ce au făcut o ședință de familie.

Azi-noapte am stat și am făcut ședință de familie și azi-dimineață am luat decizia de a reveni pe plaiuri mioritice. Din septembrie, suntem din nou în țară. Vreau să fac muzică, am niște proiecte. Vreau să continui ce am început, că mai am de spus și de arătat – a precizat CRBL, în urmă cu câteva săptămâni.

Acum, artistul trebuie să pună toate lucrurile la punct și să revină la stilul de viață pe care el și familia îl aveau înainte de a pleca în Spania.

Nu-mi văd capul de treabă. Am decis să ne întoarcem și trebuie să punem lucrurile la punct cât mai repede, mai ales că școala începe mai devreme anul acesta. Sper să trecem cât mai ușor peste etapa întoarcerii la București. Suntem contracronometru, fiindcă trebuie să aranjez cât mai repede toate lucrurile! – a declarat CRBL, potrivit impact.ro.