Noul șef al CCR are o pensie specială de 7.500 de euro şi venituri totale de 15.700 de euro. Ce pensii au ceilalți magistrați

Noul preşedinte al Curţii Constituţionale (CCR), Marian Enache, a încasat peste 15.700 de euro lunar de la stat, potrivit declaraţiei de avere aferente anului 2021.

Enache a cumulat trei surse de venit: pensia specială de magistrat CCR, pensia specială de fost parlamentar şi salariul de judecător CCR, notează News.ro.

În anul 2021, Marian Enache a primit o pensie specială de magistrat CCR în valoare de 37.738 de lei lunar (7.547 de euro). În calitate de fost parlamentar (timp de 3 mandate), Enache a mai încasat o pensie specială de 16.156 de lei (3.231 de euro). Suma reprezintă pensia specială doar pentru primele două luni ale anului 2021, întrucât Parlamentul a tăiat privilegiile foştilor parlamentari. Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la finalul lunii februarie 2021.

Marian Enache a cumulat cele două pensii speciale cu salariul de judecător CCR – în cuantum de 25.207 lei lunar (5.000 de euro). În total, din cele trei surse de la stat, preşedintele CCR a adunat venituri în valoare de 15.778 de euro lunar.

Cinci dintre cei nouă judecători CCR primesc pensie specială
În total, cinci dintre cei nouă judecători CCR primesc pensie specială pe care o cumulează cu salariul. În cazul tuturor celor cinci judecători, pensia specială este mai mare decât leafa.

Cristian Deliorga, numit la propunerea PSD în 2019, primeşte o pensie specială de 33.451 de lei lunar (6.690 de euro). Din salariul de magistrat CCR, Deliorga mai adaugă 23.665 de lei lunar (4.733 de euro). În total, 11.423 de euro pe lună.

Attila Varga, numit la propunerea UDMR în 2016, încasează o pensie specială de 33.333 de lei lunar (6.666 de euro). Plus leafa de 24.000 de lei lunar (4.800 de euro). În total: 11.466 de euro lunar.

Livia Stanciu, fost preşedinte al Curţii Supreme, numită la CCR de Klaus Iohannis în 2016, are o pensie specială de 33.000 de lei lunar (6.612 euro), iar salariul de la CCR a fost, în 2021, de 24.220 de lei lunar (4.844 de euro). În total: 11.456 de euro lunar de la stat.

Şi Bogdan Licu cumulează pensia specială cu salariul de la stat. Licu, fost procuror general adjunct, a fost numit la CCR în luna mai, la propunerea PSD, deşi a fost unul dintre apropiaţii preşedintelui Klaus Iohannis. Imediat după numire, Bogdan Licu s-a pensionat, la numai 52 de ani, tocmai pentru a cumula pensia cu salariul. Oficial, veniturile sale vor fi menţionate abia în declaraţia de avere din vara anului 2023. Însă, potrivit unor surse din sistemul judiciar, Licu încasează o pensie specială lunară de 28.000 de lei (5.600 de euro). Salariul de magistrat CCR este minimum 23.000 de lei lunar (4.600 de euro), prin urmare, Licu încasează în acest moment de la stat peste 10.000 de euro în fiecare lună.

În total, pensiile speciale încasate de cei cinci judecători CCR în anul 2021 s-au ridicat la 36.346 euro lunar. De remarcat faptul că în cazul tuturor celor cinci judecători, pensia specială este mai mare decât salariul.

Alţi patru judecători CCR nu primesc pensie specială: Simina Tănăsescu, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochină şi Iulia Scântei.

Pensiile speciale acordate judecătorilor CCR au fost impuse iniţial, în 2016, printr-o decizie chiar a Curţii Constituţionale, şi nu prin lege, în urma unei sesizări făcute de Mona Pivniceru, fost judecător CCR până în vara acestui an.

În 2018, majoritatea PSD-ALDE-UDMR, controlată de Liviu Dragnea, a adoptat un proiect de lege care stabilea pensie specială şi pentru magistraţii CCR. Practic, legea dubla decizia din speţa Pivniceru.

”Judecătorii Curţii Constituţionale cu o vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior de cel puţin 25 de ani, indiferent de vârstă şi de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute. Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea menţionată, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o putea depăşi”, arată legea.

Pe baza acestui calcul s-a ajuns la pensii imense pentru magistraţii CCR. Mai mult, Parlamentul a permis cumularea pensiei speciale de la CCR cu alte pensii şi salarii.