Andrei Baciu, lămuriri despre prelungirea certificatului Covid-19: În România pot fi folosite până la finalul anului

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu vine cu lămuriri legate de valabilitatea certificatelor Covid-19 și explică că documentele care atestă vaccinarea pot fi folosite până la finalul anului.

În spațiul public au apărut informații conform cărora persoanele imunizate își pot prelungi certificatul Covid până la finalul anului. Conform zvonurilor, documentul putea fi actualizat doar joi, 28 iulie 2022. În realitate, acest document poate fi actualizat oricând pe site-ul certificat-covid.gov.ro

„<> Foarte foarte mulți dintre noi am primit astfel de mesaje în ultimele zile. Este un fake news de proporții. Ce-i drept, un fake news sofisticat. Nu este o afirmație falsă scrisă explicit, ci este un fake news provocat prin omisiune. Când spui că „astăzi până în ora 00.00 cine are două doze sau chiar trei și are certificatul covid expirat îl poate prelungi până pe 31.12.2022” se poate foarte ușor înțelege că numai astăzi poți face asta. Certificatele digitale COVID se pot genera din platformă oricând, nefiind condiționate de oră sau zi.

Acest mesaj a făcut ca peste 200.000 de persoane să intre în platforma certficat-covid.gov.ro de ieri până la această oră pentru a obține certificat nou, de teamă că nu își vor mai putea folosi certificatul”, a scris Andrei Baciu pe Facebook.

Multor persoane vaccinate le-au expirat deja certificatele, însă oamenii nu au știut că documentele pot fi actualizate astfel încât să fie valabile până la finalul anului în curs.

Andrei Baciu vine cu lămuriri și spune că „persoane care au certificate care au termen de valabilitate depășit își pot reemite certificatul în orice moment”.

„În România, certificatele care atestă vaccinarea pot fi folosite până la finalul anului. Pentru acele persoane care au certificate care au termen de valabilitate depășit, acestea își pot reemite certificatul în orice moment. Deși acestea erau folosite în România până acum câteva luni, în prezent ele sunt utile numai în afara țării, în funcție de regulile din fiecare țară. Dacă o să călătoriți, e important să verificați care sunt regulile fiecărui stat”, a explicat Andrei Baciu.