Calendar ortodox 26 Iulie 2022. Dublă sărbătoare pentru credincioși marți

Calendar ortodox 26 Iulie 2022. Sărbătoare mare pentru toți credincioșii marți. Astăzi sunt rememorați trei sfinți mari, care au lăsat în urmă o poveste religioasă importantă. Vezi despre ce sfinți este vorba si ce ai de făcut pentru a trece cu bine această zi.

Sărbătoare mare la 26 Iulie
Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae este pomenit în calendarul creştin ortodox în 26 iulie. Este preotul care l-a adus la credinţă şi l-a botezat pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon și a făcut toată viața voia Lui Dumnezeu. A fost credincios și iubitor de credință.

El a făcut parte din clerul bisericii din Nicomidia, care a fost incendiată în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor. Acesta a scăpat, însă, cu viață și continuat să predice Evanghelia, până când a fost prins de autorităţi şi omorât. Nu a vrut să renunțe la iubirea lui pentru Dumnezeu și a preferat să își dea sufletul pentru el, decât să renunțe la credință.

Sfinții puternici ai zilei
Sfântul Ioanichie a intrat din tinereţe în obştea monahală a schitului Cetăţuia-Negru-Vodă şi s-a retras ca pustnic într-un loc numit Valea Chiliilor. Timp de 30 de ani, bărbatul a stat retras și s-a rugat, fără apă și mâncare. Ucenicul său îi trimitea mâncare pe o frânghie, iar el, la schimb, îi dădea Sfintele Taine. Pentru că a făcut mereu voia Lui, a fost ridicat la Cer la loc de cinste. Moaștele se află acum la Mănăstirea “Negru Vodă” din Câmpulung Muscel și mulți merg să se roage pentru sănătate.

În această zi, mulți credincioși țin post. Sunt sfinți importanți, care a avut un rol important în religia noastră, motiv pentru care mulți aleg să nu consume alimente de dulce în această zi. Astfel, consumă doar alimente de origine vegetală, iar mulți credincioși merg să se roage la moaștele sfinților pentru sănătate, înțelegere în familie și noroc.