MARE putere au ANAFURA, AGHIAZMA şi uleiul Sfinţit la biserică. DEȚIN energia Harului Duhului SFÂNT

Ce importanță au în viața noastră lucrurile sfințite – Agheasmă, anafura și uleiul sfințit

Păcatul lui Adam a avut repercusiuni asupra întregii creații. Totul s-a alterat. Nu s-a stricat definitiv, dar așa cum mărturisesc Sfinții Părinți, s-a alterat. Odată cu venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe pământ împreună cu Legea și Harul Său, omul cu întreaga creație au posibilitatea de a se curăța, de a se igieniza, de a reveni la starea inițială paradisiacă. Bisericii și slujitorilor săi li s-au dat puteri foarte mari în acest sens de a sfinți și tuturor credincioșilor de a se împărtăși de ele.

Biserica Ortodoxă deține cele șapte Taine prin care Harul lui Dumnezeu lucrează spre sfințirea omului. Însă pe lângă cele șapte Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtășania, Maslul, Cununia și Hirotonia) mai există și alte slujbe de sfințire a omului și a diferitelor obiecte sau lucruri, numite ierurgi. De aceste sfinte slujbe poate beneficia orice creștin ortodox. Și ele sunt foarte necesare pentru întărirea credinței și pentru simțirea Harului Duhului Sfânt, scrie ortodoxia.me

Lucrurile sfinte de care trebuie să se folosească și să se împărtășească fiecare credincios sunt următoarele:

a) AGHIASMA (apa sfințită);
b) ANAFURA (pâine sfințită);
c) ULEI SFINTIT (de la Sfântul Maslu sau de la Litie);
d) ICOANE, CRUCI, TROIȚE (de asemenea toate aceste obiecte sfințite au un mare rol în sfințirea omului și a locului în care stă omul) Toate aceste sfințiri se fac de către preot cu harul care este în el prin invocarea Duhului Sfânt ca să vină și să sfințească acele lucruri sau obiecte.

Să le luăm pe rând, așadar:

a) AGHIASMA (apa sfințită)

Agheasma este de două feluri: agheasma mare și agheasma mică. Ambele feluri de agheasmă este recomandabil să le avem în sticle diferite cu etichete pe ele pentru a nu fi confundate. AGHIASMA MARE se face numai o singură dată pe an la Bobotează. Se consumă 7 zile de pe 6 până pe 13 ianuarie, în fiecare zi dimineața pe nemâncate. După aceea în tot cursul anului se folosește numai dacă s-a postit (nu s-a mâncat nimic) până la orele 16, 17 după-amiaza, de obicei când se ține post negru vinerea sau când socotește fiecare personal și cu binecuvântarea duhovnicului. Cu această agheasmă mare se poate stropi prin casa, prin gospodărie, prin mașina, la birou, etc., având puteri foarte mari de alungare a diavolului.

AGHIASMA MICĂ se face în fiecare zi cu excepția intervalului de timp 16-12 ianuarie, când se face agheasma mare. Agheasma mică de asemenea, se ține într-o sticlă la loc curat și se ia în fiecare dimineața pe nemâncate, dacă nu am consumat nimic după orele 24 de la miezul nopții. Se mai poate stropi cu el prin casă, hainele, mașina, gospodăria, biroul, etc. Odată sfințită, agheasma deține energia Harului Duhului Sfânt. Deci nu este numai o apă simplă ci are o încărcătură spirituală deosebită.

Din cauza aceasta cel ce o ia cu evlavie și se împărtășește cu ea, se împărtășește de Harul Duhului Sfânt. Agheasma curată, luminează și întărește sufletul omului. De foarte multe ori are puteri miraculoase asupra celui ce o ia cu multă credință și izgonește diavolii.

b) ANAFURA (pâine sfințită)

Un alt element sfințitor de care ne putem împărtăși zilnic este sfânta anafură, acea pâine sfințită în timpul Sfintei Liturghii care s-a atins de Sfânta Împărtășanie de către preot în timpul Axionului. Ea are puteri harice deosebite, deoarece a fost atinsă de Trupul și Sângele Domnului. Această anafură se ia de către credincios duminica când merge la biserică într-o hârtie curată sau într-un vas, se usucă pentru a evita riscul să nu se mucezească și după aceea să se strice.

Pentru că a fost atinsă de Sfânta Împărtășanie se consumă dimineața înainte de agheasmă. Deci rânduiala este în felul următor: În fiecare zi creștinul ia o mică bucățică de anafură după aceea câteva înghițituri de agheasmă (de preferat de trei ori în numele Sfintei Treimi), iar după ce a consumat acestea se unge cu ulei sfințit pe frunte, făcând semnul sfintei cruci cu un bețișor. După ce s-a împăcat cu Dumnezeu prin câteva rugăciuni ce le-a făcut în gând, și s-a împărtășit de Harul Duhului Sfânt prin aceste elemente sfințite, în sfârșit își ia crucea zilei ce a venit de dimineață cu binecuvântarea lui Dumnezeu și astfel mult spor va avea și va fi ferit de multe curse ale celui viclean în acea zi.

c) ULEIUL SFINȚIT

După cum aminteam mai sus, un alt element sfințit de care ne mai putem împărtăși zilnic este uleiul sfințit sau mirul cum i se mai spune, nefăcând confuzia cu Sfântul și Marele Mir cel cu care suntem unși numai odată în viața la Botez. Uleiul sfințit este de două feluri: cel care se face la Sf. Maslu și cel care se face la Litie, atunci când serbăm un sfânt mai mare cu cruce roșie în calendar.

ULEIUL DE LA TAINA Sfântului MASLU are mare putere sfințitoare și tămăduitoare asupra omului care îl ia cu credință. Acest ulei nu se resfințește ci se pune într-o sticlă cu uleiuri de la cât mai multe Sf. Masluri (7-9-12 sau chiar 40 de Sf. Masluri). Deci nu se mai aduce încă o dată același ulei care s-a sfințit la biserică. De asemenea acest ulei nu se pune la candelă și nu se dă la animale. Este o greșeală dacă se face acest lucru. El se sfințește pentru oameni și oamenii trebuie sa îl folosească. Candela nu are nevoie de uleiul sfințit pentru oameni ci are nevoie de ulei simplu care se sfințește arzând acolo; iar pentru animale nici nu mai vorbim. Este chiar o profanare când se face așa. Spun acest lucru deoarece sunt fel de fel de zvonuri care mai de care mai colorate.

Cu ULEIUL DE LA LITIE de asemenea se miruiește pe frunte cu el. Uleiul de la Sfântul Maslu se mai poate administra în felul următor mai ales pentru cei bolnavi: oricine se poate unge pe frunte cu el făcând semnul sfintei cruci cu degetul sau cu un bețișor. Se mai poate unge rana celui bolnav, tot așa făcând semnul sfintei cruci pe ea. Se mai pot lua dimineața pe nemâncate câteva picături, înghițite sau puse pe o bucățică de anafură. Iarăși se mai poate administra la cel bolnav sau la cel cu duhuri necurate în mâncare. Se pun în farfuria celui care mănâncă câteva picături, iar după ce mănâncă se spală farfuria singură și se aruncă apa la o floare sau la un loc curat din grădină. Nu se aruncă la chiuvetă, la canalizare sau la animale.

Mai exista în Biserica ortodoxă încă doua feluri de ulei sfințit, unul este cel care se face la botez și se pune în apa din cristelniță și se unge copilul cu el la toate încheieturile, iar cel de-al doilea fel de ulei sfințit este cel de la sfințirea casei, când se ung toți pereții la toate punctele cardinale având semnificația biblică de binecuvântare a casei unde locuim. Pentru animale există rugăciuni de sfințire a cerealelor sau a sării, care se dă animalelor, spre alungarea duhurilor necurate, care se încuibează în gospodării din cauza răufăcătorilor care trimit duhuri rele inclusiv asupra animalelor. Deci este exclusă folosirea uleiului sau a făinii de la Taina Sfântului Maslu pentru animale.

Atât cu uleiul sfințit de la Sf. Maslu care este pus într-o sticlă separat cât și cu uleiul de la Litie, creștinul se poate mirui pe frunte în semnul sfintei cruci în fiecare zi sau se poate administra intern. De asemenea, noi creștinii ortodocși ne mai putem împărtăși de uleiuri sfințite direct de la Harul lui Dumnezeu fără intervenția preotului, de la candela icoanelor făcătoare de minuni sau de la candela ce arde la sfintele moaște.

Aici parcă harul sfinților la care sunt aprinse candelele este prezent în acel ulei care poate fi miraculos, de cele mai multe ori, la mulți credincioși care-l iau cu multă credință, evlavie și închinăciune, la acei sfinți. Acest fel de ulei se poate administra ca și celelalte dinainte despre care am vorbit, însă aici ne imaginăm prezența personală a sfântului de la care am luat uleiul și-l simțim în rugăciunea noastră.

d) CRUCI, ICOANE, TROIȚE

Casa creștinului fără cel mai important simbol al sau – Sfânta Cruce – poate avea multe lipsuri și poate fi privată de prezența Harul Duhului Sfânt. De aceea se recomandă ca fiecare casă și chiar fiecare cameră să aibă pe perete o sfântă cruce și o icoană. Aceste obiecte sfințite pe lângă încărcătura harică pe care o dețin reprezintă și pe cei care sunt pictați: Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului sau diferiți sfinți. Sfântul care este pictat pe acea icoană este prezent în icoana după ce s-a sfințit, prin energiile necreate al Duhului Sfânt. Deci Duhul Sfânt este prezent în casă și o protejează.

Cei care nu au icoane-n casă nu au o asemenea protecție și o asemenea prezentă. Chiar și o iconiță purtată la tine sau o cruciuliță sfințită te ajuta în multe împrejurări ale vieții. S-au întâlnit cazuri când o iconiță sfințită la mașină și o rugăciune rostită de șofer înainte de a se urca în mașina l-au ferit de un mare accident, după câțiva kilometri de mers. O casă ce avea multe icoane în ea a fost salvată de la incendiu, pentru că prezenta sfinților din icoane nu a îngăduit acest lucru și a protejat casa.

De asemenea troițele de la intersecții de drumuri își au rostul lor. Spiritele rele fug din acel loc și din acea zonă. Preotul când sfințește troița se roagă astfel: „…Trimite acum harul Preasfântului Tău Duh peste acest semn al crucii și-l binecuvântează, îl sfințește și-i dă lui ca să fie semn înfricoșător și tare asupra tuturor vrăjmașilor văzuți și nevăzuți… și tuturor celor ce se închină Ție înaintea semnului acestuia și rugăciuni vor aduce, să le fi milostiv ascultător și îndurat împlinitor al tuturor cererilor celor către mântuire…” (Molitfelnicul; Rânduiala sfințirii crucii și troiței).

Când treci pe lângă o troiță și te închini înaintea ei parcă simți că te apropie ceva de ea, parcă o energie te atrage, îți dă mângâiere, liniște. Cam cu măsura credinței pe care o ai față de Sfânta Cruce și Cel Răstignit pe ea, cu aceeași ți se răspunde. Punând mult suflet și credință primești mângâieri și satisfacții pe măsură. Aici nu se mai poate păcălii nimeni, nu mai poate vicleni nimeni.

Dacă noi creștinii ortodocși avem aceste comori inestimabile și nu le conștientizăm, nu știm să „profităm” sau să „uzăm” de ele este dureros. Unii vor spune că nu contează mult aceste lucruri la întărirea credinței sau la mântuire. Dar să nu uităm că de la lucrurile mici pornesc cele mari, sau dacă nu le înfăptuim pe cele mici, pe cele mari nu numai că nu le vom putea înfăptui, dar nici nu le vom putea cunoaște. Cunoașterea lui Dumnezeu este infinită, evolutivă și progresivă, dacă nu ai un punct de pornire de jos nu poate fi o susținere obiectivă și reală ci numai una imaginară și ireală. Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne lumineze spre tot lucrul bun și folositor.