A fost repatriată românca ucisă de rechin în Egipt. Trupul neînsuflețit al femeii, depus la o capelă din Suceava

Românca ucisă de un rechin în Egipt, la sfârșitul săptămânii trecute, s-a întors acasă. Rudele, prietenii și colegii se pregătesc s-o conducă pe ultimul drum.

Trupul Roxanei Alina Donisan (44 de ani) a fost repatriat sâmbătă, 9 iulie și depus la capela Bisericii Sf. Vineri din Suceava. O scurtă slujbă a avut loc în jurul orei 13:00, iar la ea au participat rudele, vecinii precum și foștii colegi de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.

Slujbă de pomenire pentru Roxana Alina Donisan
Înmormântarea femeii va avea loc luni, 11 iulie, la cimitirul Bisericii Sf Vineri din cartierul George Enescu, după o slujbă care va fi oficiată de pr. Dumitru Airinei, începând cu ora 12:00, anunță MonitorulSV.

„Este foarte greu când moare o persoană tânără și mai ales în aceste condiții. Este foarte greu pentru părinți, pentru familie… chiar și pentru noi, preoții care slujim. E greu să te manifești, e greu să mângâi familia. Pentru că te întrebi de ce i s-a întâmplat acestei persoane, care era credincioasă, venea la slujbe, era pașnică, de ajutor.

Dar întrebarea ”de ce” este cea mai păguboasă în astfel de momente. Pentru că nu există un răspuns. Dumnezeu are planuri cu fiecare dintre noi. Ne rugăm lui Dumnezeu să aibă grijă de sufletul ei și să o așeze în locul în care merită, în Împărăția Sa”, a spus părintele Airinei, în timpul slujbei de pomenire care a avut loc sâmbătă.

Femeia era îndrăgostită de stațiunea Hurghada
Roxana Alina Donisan era îndrăgostită de stațiunea Hurghada și își luase două sejururi legate, pentru a avea mai mult timp să se bucure de vacanță. Se afla pentru a treia oară în această stațiune, iar marea ei pasiune era să călătorească. Femeia fusese în Malaezia, Singapore, China sau Grecia.

„Este o tragedie ceea ce s-a întâmplat, toți colegii sunt în stare de șoc. A fost o profesionistă, care se implica în toate activitățile serviciului. Era sufletistă, o fire energică și sportivă, iubea patinajul și apa, a fost dată de către părinți la înot încă de la 4 ani. Era foarte credincioasă, sociabilă și veselă, se făcea plăcută imediat”, au transmis colegii Roxanei, de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, conform sursei citate.