Temperaturile extreme lovesc România! Oficial, cod roșu de caniculă

Vremea a fost extrem de schimbătoare la noi în țară, dar se pare că acum avem parte de temperaturi extrem de ridicate. Urmează o perioadă marcată de caniculă, iar specialiștii ANM deja au transmis o avertizare în acest sens, valabilă și astăzi.

Vreme caniculară în România
În ultima perioadă s-a vorbit tot mai mult despre un posibil val de căldură care va lovi România, iar acesta chiar a ajuns în țara noastră. Astfel, Administrația Națională de Meteorologie a emis ieri dimineață un cod roșu de caniculă, valabil pentru șase județe din vestul țării, care continuă și astăzi. Zonele vizate sunt: Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud.

Meteorologii susțin că cele șase județe vor avea parte de o zi extrem de naplăcută și nici nopțile nu vor fi prea răcoroase. Astfel, temperaturile se vor situa în jurul valorilor de 38, chiar 39 de grade Celsius. La orele de vârf chiar ar putea să depășească 40 de grade.

Termometrele se vor menține sus și pe timpul nopții, la temperaturi de aproximativ 30 de grade. Spre dimineață, însă, vor fi înregistrare și valori de 20-24 de grade Celsius, dar atmosfera va fi una extrem de plăcută.

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat și un cod portocaliu de căldură pentru zece județe din Banat, Transilvania și Moldova, valabil inclusiv azi, când temperaturile se ridică până la 37 de grade Celsius pe zi. Judeţele vizate de călduri de peste 35 de grade sunt: Timiş, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj, Mureş, Bistriţa – Năsăud, Maramureş şi Satu Mare.

Atmosfera va fi una neplăcută, cu un aer irespirabil în majoritatea regiunilor din țară, chiar și la munte. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, dar spre seară ar putea apărea ceva ploi, mai ales în zona de câmpie, dar nu unele semnificative din punct de vedere cantitativ, dar măcar se va mai răcori noaptea.