Calendar ortodox 17 Iunie 2022. Zi de post pentru toți credincioșii

Sărbătoare mare la data de 17 iunie. Ziua aceasta este una importantă pentru credincioși, marcând un eveniment religios de amploare, respectiv evenimentul închinat unui mare sfânt.

Este zi de post, motiv pentru care trebuie să ținem cont de mai multe tradiții și obiceiuri importante.

Sărbătoare mare la 17 iunie
Anual, pe data de 17 iunie, creștin ortodocșii îi prăznuiesc pe Sfinții Manuil, Savel și Ismail.

Aceștia au fost frați persani, creștini în secret, care și-au dezvăluit iubirea față de Dumnezeu încă de tineri. Când au fost trimiși de împărat la un festival, au declarat că sunt creștini și că nu jertfesc idolilor.

Sfinții Manuil, Savel și Ismail au fost aruncați în temniță și apoi supuși la multe chinuri pentru credința lor. În timp ce erau torturați, mulțumeau lui Dumnezeu pentru chinurile lor și nu se mâniau deloc pe El: “Iisuse preadulce, scumpe ne sunt nouă aceste chinuri, pentru dragostea numelui Tău!”.

După această rugăciune, un înger s-a pogorât din cer și a luat durerea lor, dar lucrurile nu au rămas așa. Împăratul Iulian Apostatul a poruncit să fie executați prin tăierea capului, iar trupurile lor să fie arse, pentru că nu au cedat nicio clipă. După ce au fost uciși, a avut loc un cutremur în urmă căruia pământul s-a deschis și a luat trupurile mucenicilor, ascunzându-le, pentru a nu fi arse. Mai târziu, pământul a scos la iveală trupurile mucenicilor, pe care creștinii le-au luat și îngropat cu cinste.

Precizăm că miercuri și vineri sunt zile de post, amintind de zilele în care Mântuitorul a fost răstignit, chinuit și ucis în dureri mari. Astfel, în aceste zile nu se consumă alimente de dulce, carne, lapte sau ouă, ci doar de origine vegetală.

De asemenea, este bine să facem fapte bune astăzi și să ne rugăm mai mult. Este important să avem credință în suflet, să nu purtăm gând rău nimănui, să fim smeriți și să nu vorbim de rău pe nimeni, să avem sentimente de iubire față de cei din jur și să-L cinstim pe Dumnezeu.