Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloş, a prezentat, marți seara, voucherul social de 250 de lei care, de la 1 iunie, va ajunge în posesia a peste 2,5 milioane de cetățeni din România.
Începând de miercuri, 1 iunie 2022, peste 2,5 milioane de cetățeni din România vor primi vouchere de 250 de lei.
Cum arată voucherul social de 250 de lei care va ajunge la peste 2,5 milioane de cetățeni
Marți, 31 mai, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloş, a prezentat, în premieră, la o emisiune de la Antena 3 cum arată aceste carduri.
Conform spuselor oficialului Guvernului, voucherul arată ca un card normal. Acesta are componenta de material plastic şi componenta de CIP aferentă.
”El este sub forma unui card normal. Are componenta de material plastic şi componenta de CIP aferentă şi va putea fi folosit ca orice card bancar. Noi îl vom încărca periodic în patru tranşe.
Prima transă este cea mai delicată pentru că avem 3 etape de parcurs: emiterea, distribuția şi încărcarea cardurilor. Este valabil până la finalul anului”, a explicat Marcel Boloş, la postul de știri.
Ministrul fondurilor europene a mai precizat că beneficiarul va intra în posesia acestui voucher odată cu înmânarea pensiei sau la altă dată stabilită de Poșta Română care este distribuitorul acestui ajutor.
Marcel Boloș a adăugat că această măsură de ajutor ar putea fi prelungită pănă la sfârşitul anului 2027, în funcţie de rata inflației şi în funcţie de negocierile cu Comisia Europeană.
Care sunt cetățenii care vor primi acest voucher social de 250 de lei
La începutul acestei săptămâni, Marcel Boloș a anunțat că procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental ”Sprijin pentru România” va debuta din 1 iunie 2022.