Calendar ortodox 3 iunie 2022. La mulți ani celor care poartă numele sfântului de azi

Calendar ortodox 3 iunie 2021. Joia aceasta, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Mucenici Luchilian, Ipatie, Paul, Dionisie și Claudie. Au fost supuși la chinuri mari și grele pentru că nu au vrut, sub nicio formă, să renunțe la credința lor în Hristos. De asemenea, astăzi este sărbătorită Sfânta Muceniță Paula, dar și Sfântul Cuvios Atanasie, făcătorul de minuni.

Sărbătoare mare pe 3 Iunie 2022
În a treia zi din luna iunie sunt sărbătoriți Sfinții Mucenici Luchilian, Ipatie, Paul, Dionise și Claudie. Toți au fost închiși din același motiv: nu au vrut să renunțe la credința în Iisus Hristos. Au fost aruncați în temniță și supuși la chinuri grele. Credința le-a dat putere să nu se teamă de cele ce aveau să se întâmple până la moartea lor.

Pentru că s-au arătat de neclintit în credința lor, cei cinci Sfinți Mucenici au fost aruncați în foc. Printr-o minune, toți cinci au ieșit nevătămați. În urma acestei minuni, tinerilor li s-au tăiat capetele, iar Luchilian a fost răstignit. I-au bătut piroane peste tot trupul. Trupurile lor au fost îngropate de o fecioară pe nume Paula, care a fost pedepsită pentru această faptă cu tăierea capului.

Pe 3 iunie sunt cinstiți și Sfântul Kevin din Glendalough, Sfântul Cuvios Atanasie, făcătorul de minuni, Sfânta Cuvioasă Ieria, Sfânta Muceniță Paula, Sfântul Cuvios Papos și Sfânta Clotilda.

La mulți ani Paul și Paula
Astăzi sunt sărbătoriți cei care poartă numele Sfântului Mucenic Paul și a Sfintei Mucenițe Paula. În creștinism, semnificația numelui Paul vine de la Sfântul Apostol Pavel, considerat de creștini un important lider al bisericii, a cărui poveste începe în Noul Testament. Este bine pentru cei care se serbează astăzi să meargă la biserica și sa postească, pentru a-l cinsti cum trebuie pe marele sfânt.

Etimologic, Paul care vine de la latinescul Paulus, se traduce prin mic, umil. Cei care poarta aceste nume sunt persoane care lasă mereu de la ele, care ii iubesc pe cei dim jur și fac tot ce pot pentru a-i vedea pe ei Fericiți. Numele Paul are variații în toate limbile europene. Versiunile la feminin sunt: Paula, Paulina, Pauline și Paulette.