Olga Skabeyeva, prezentatoare la televiziunea de stat rusă, a transmis că „poate a venit timpul să admitem că operațiunea specială a Rusiei în Ucraina s-a încheiat, în sensul că a început un adevărat război. Mai mult, este Al Treilea Război Mondial. Suntem obligați să demilitarizăm nu doar Ucraina, ci și întreaga Alianță NATO”.
Russian state TV’s Olga Skabeyeva says it might be time to admit that the “special operation in Ukraine is over”
Russia has now been “forced to demilitarise the whole of Nato”, she claims
(with subtitles) pic.twitter.com/HdNjur9Wg9
— Francis Scarr (@francis_scarr) May 30, 2022
Zelenski: În Donbas, este adunată puterea maximă de luptă a armatei ruse
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski afirmă, în mesajul oficial transmis zilnic poporului că în Donbas, este adunată puterea maximă de luptă a armatei ruse, iar lupta pentru regiunea Herson continuă. Preşedintele ucrainean mai anunţă că jurnalistul francez Frédéric Leclerc-Imhoff a fost ucis de bombardamente, în regiunea Lugansk, după ce ocupanţii au tras într-o maşină care urmărea localnicii.
”Situaţia din Donbas rămâne extrem de dificilă. Armata rusă încearcă să adune forţe în anumite zone pentru a pune din ce în ce mai multă presiune asupra apărătorilor noştri. Acolo, în Donbas, este adunată puterea maximă de luptă a armatei ruse”, a transmis preşedintele Ucrainei.
”Severodoneţk, Lysychansk, Bakhmut, Avdiivka, Kurakhove, Slovyansk şi alte câteva aşezări rămân ţinte cheie pentru ocupanţii în această direcţie”, mai spune el în mesaj.