Recent, vedeta a vorbit despre posibilitatea de a deveni mireasă din nou, iar declarațiile sale sunt uluitoare.
Conform acesteia, este dispusă să facă din nou, pasul cel mare, pentru că își dorește o căsnicie nouă, și cel mai important, să fie fericită. ”Sunt un om împlinit și nu regret nimic din ce mi s-a întâmplat. Fiecare experiență din viața mea este ca o lecție, învățăm, toți greșim în viață, dar evoluăm. Cred că fiecare om care intră în viața mea mă învață ceva. Îmi doresc să iubesc și să fiu iubită, ceea ce se întâmplă deja, deci e bine. Vreau să fiu fericită. Mai târziu, mult mai târziu mă văd și căsătorită pentru că sunt tânără și de ce nu”, a spus Andreea Bălan în cadrul emisiunii ”Star Matinal”.
Andreea Bălan și George Burcea au anunțat în 2020 că se despart, după 5 ani de relație și 5 luni de căsătorie. Artista a decis să îmbrace rochia de mireasă la scurt timp după ce a adus-o pe lume pe Clara. Vedeta a fost la un pas de moarte, iar medicii s-au luptat pentru a o readuce la viață pe Andreea.
După doi ani de la despărțire, Andreea Bălan și George Burcea sunt oficial divorțați. Cântăreața a făcut publică informația în podcastul lui Damian Drăghici. Andreea a declarat că ea și fostul soț vor merge pe drumuri separate, dar trebuie să aibă o relație decentă, de dragul fiicelor lor.
‘S-a terminat, iar acum așteptăm. Divorțul practic s-a terminat, e vorba doar de o chestie de redactare. Oricum sunt învingătoare (n.r întrebată dacă a ieșit ea învingătoare) pentru că am aceste două fetițe extraordinare, iar indiferent de ce scrie în hârtia aia, că ok culpa mea, culpa lui, culpa comună, până la urmă s-a terminat. Fiecare își vede de viață separat și trebuie să avem grijă de acești doi copii separați, fiecare cum poate, evident’, a spus cântăreața pe YouTube.
Andreea Bălan s-a despărțit de George Burcea la doar cinci luni de la nuntă. Vedeta a decis să se separe de tatăl copiilor ei, iar actorul a decis să părăsească căminul conjugal. După ce George a plecat de acasă, mama Andreei s-a mutat la artistă pentru a o ajuta în creșterea fetițelor. Andreea are tot timpul parte de sprijinul celei care i-a dat viață.