Un prim caz de variola maimuţei, depistat în Cehia

Cehia a înregistrat primul său caz de variola maimuţei, a anunţat marţi directorul Societăţii cehe pentru combaterea bolilor infecţioase, Pavel Dlouhy, citat de AFP, scrie Agerpres.

Boala a fost detectată la un bărbat internat la Spitalul militar universitar din Praga, a precizat el, fără să furnizeze alte detalii.

O astfel de depistare “era doar o chestiune de timp, ne aşteptam de mai multe zile”, a adăugat Pavel Dlouhy.

În ultimele zile, prezenţa acestui virus rar, endemic în anumite regiuni ale Africii, a fost raportată în mai multe ţări europene, inclusiv în Marea Britanie şi Franţa, precum şi în Statele Unite.

Autorităţile medicale, inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), estimează că riscul de propagare pe scară largă a variolei maimuței este redus.