Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova, reținut pentru 72 de ore

Președintele de onoare al PSRM și fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost reținut pentru 72 de ore, într-un dosar cunoscut sub denumirea “Dosarul Sacoşa”.

Procurorii anticorupție, împreună cu ofițerii SIS și CNA, au descins, marți dimineață, cu percheziții la Igor Dodon bănuit de coruperea pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită, anunță Deschide.MD.

Oamenii legii au efectuat percheziții și la domiciului lui Igor Dodon, la cumnatul său, Petru Merineanu, la finul socialistului, ex-ofițerul SPPS, Lilian Filipov, dar și la sediul asociației „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă”, al cărei președinte este Dodon, mai scrie sursa citată.

Dosarul „Kuliok” și punga cu bani
Acțiunea procurorilor anticorupție a avut loc în cadrul dosarului „Kuliok” (n. trad. – „Sacoșa”), care a fost repornit în urmă cu o săptămână, prin ordonanța procurorului general interimar, Dumitru Robu.

Alături de Dodon, a fost reținut și Petru Mericeanu, iar cei de la Deschide.MD susțin că acesta din urmă ar fi încercat să distrugă mai multe probe.

Concret, în anul 2019, Igor Dodon ar fi primit o pungă cu bani din partea lui Vlad Plahotniuc, chiar la sediul PDM. Imaginile video privind acest episod au fost surprinse de camerele de supraveghere din partid.

Din imagini reiese faptul că Igor Dodon refuză să ia punga și îi spune lui Plahotniuc să i-o dea lui Costea (n.r. – Botnari), care la rândul său o va transmite lui Cornel (n.r. – Corneliu Furculiță, membru PSRM). Tot din imaginile video rezultă că banii pe care îi ia Dodon de la Plahotniuc sunt pentru salarizarea celor din PSRM, susține sursa citată. Sursa: Deschide.md