Mă aflam în autobuz. Mi-am validat biletul de transport și mi-am pus căștile pe cap. Afundat în muzica mea, dintr-o dată aud prin căști o femeie în suferință…Țipa atât de tare…Acel moment era rupt de realitate… Mi s-a frânt inima! La o privire în spatele autovehiculului am văzut-o… era acolo…era singură!
Nu m-am putut abține și am strigat spre ceilalți pasageri:
„Chiar nu o vede nimeni?” Toți pierduți în telefoanele lor! Toți erau afundați în lumea asta a tehnologiei!
„Ați uitat să fiți oameni?!”
Parcă vorbeam singur…
M-am dus degrabă să o ridic de pe podeaua autobuzului! Nu voi uita toată viața mea sunetul strânsului din dinți în combinație cu lacrimile amare ale acestei femei!
„Mulțumesc, tinere …ai cumva niște apă?”
Norocul meu că aveam apă la mine că altfel nu mi-aș fi putut imagina…mă simțeam neputincios față de această femeie!
M-am dus degrabă la șoferul autobuzului în care ne aflam:
„Vă rog, vă rog domnule haideți să ne oprim la spital, la o maternitate! Avem o femeie aici care dă naștere unui suflețel! Haideți să nu fim indiferenți, vă rog eu!”
Când am strigat de această dată, parcă toți acei oameni imuni, cu creierele asuprite de telefoane și înghețate în propriile sentimente m-au auzit! Care mai de care să ajute, să se implice!
Șoferul a condus direct către maternitate, deși nu era nevoit…
„Dragilor, asta înseamnă să fim oameni! Mulțumesc lui Dumnezeu că nu ne-am pierdut de tot…”, mi-am spus în gând.
Ajunși la maternitate, doctorii au băgat-o direct în operație:
„ Sunteți fericitul tată?”
Atunci m-am întristat…era singură, de ce să fie singură? Trebuie să fac ceva…
Atunci mi-am persmis să-i umblu în geantă pentru a-i găsi telefonul mobil și implicit numărul soțului.
„Uff.. Iată-l!” Și așa…l-am găsit pe soțul său. Acesta era panicat, deoarece nu știa nimic despre ea, de peste 3 ore și s-a bucurat să vadă numele mamei copilului lui pe ecranul aprins al telefonului!
„Vai, vai mulțumesc, muțumesc mult! Vin în grabă! Imediat ajung, mulțumesc încă o dată!”
Ajuns la spital mi-a stâns mâna de foarte multe ori și m-a rugat să merg cu el în salonul soției.
Atunci le-am văzut mândrețea… aveau un băiețel perfect sănătos, o minune de la Dumnezeu! Un miracol!
„Și…v-ați gândit la un nume pentru micuț?” Întreb gânditor și fericit pentru ei.
„ Tinere, cum te numești?”
„Timotei!”
„Timotei, fă cunoștință cu Timotei!” M-a luat tremuratul….toate stările care păreau imposibile! Atunci m-au rugat să-l iau în brațe pe bebeluș. Am izbucnit în lacrimi…Era cel mai emoționant moment din viața mea și am doar …26 de ani…