Radu Mazăre merge cu escortă la înmormântarea mamei. Fostul primar a primit aprobarea de la închisoarea Jilava pentru a-și conduce mama pe ultimul drum.
Și fratele lui Radu Mazăre a cerut permisie, iar solicitarea lui este analizată de o comisie.
Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, şi fratele său, fostul parlamentar Alexandru Mazăre, condamnați la nouă ani de închisoare, respectiv trei ani de închisoare, au făcut cerere la penitenciarele unde sunt încarceraţi pentru a fi prezenţi la înmormântarea mamei lor.
Gabriela Victoria Mazăre, mama fostului primar al Constanţei, s-a stins la doar o zi de la încarcerarea fiului cel mic, Alexandru Mazăre, la Penitenciarul Rahova.
De înmormântare se ocupă Mihai Mazăre, al treilea fiu al Victoriei Mazăre. El încearcă acum să scoată toate actele necesare înmormântării pentru a le putea depune şi la penitenciar în vederea eliberării provozorii a fraţilor lui.
Din primele informaţii, mama lui Radu Mazăre ar fi suferit un infarct. Gabriela Victoria Mazăre avea doua operații pe cord și stimulator cardiac, conform Ziua Constanţa.
„Mamei nu i-a cedat numai inima. Pur şi simplu nu a mai avut resursa organică să mai facă faţă. A obosit şi fizic şi psihic. Ea avea în totalitate probleme şi cu inima şi nu numai şi se pare că a colapsat.
Chestiunea a fost foarte rapidă şi surprinzătoare. Mă așteptam să se mobilizeze pentru a doua oară cu o dublă intensitate din cauza situaţiei cu fratele meu geamăn, dar lucurile nu au stat aşa şi a cedat. Toate mamele din lumea asta ar merge până la sacrificiul suprem pentru copii pe care îi iau. Din punctul ăsta de vedere mama a fost deosebită”, a spus Mihai Mazăre, la Antena 3.
Fostul senator PSD Alexandru Mazăre a fost condamnat marți de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani de închisoare cu executare. Alexandru Mazăre este încarcerat la penintenciarul Rahova, în timp ce fratele lui, fostul edil constănțean Radu Mazăre este la închisoarea din Jilava.