Un oligarh rus, foarte apropiat de Vladimir Putin, a fost înregistrat în timp ce spunea că președintele rus este „bolnav de leucemie”.
Oligarhul, al cărui nume nu a fost făcut public, a fost înregistrat, la mijlocul lui martie, în timp ce discuta starea de sănătate a lui Putin cu un om de afaceri din vest, potrivit unei înregistrări obținute de New Lines, o revistă din Statele Unite.
Afirmația vine în contextul în care există mai multe dovezi care arată că starea de sănătate a președintelui nu este una bună, mai ales după ce a fost văzut la parada de Ziua Victoriei „tremurând incontrolabil”.
Kremlinul a transmis că Vladimir Putin este bine, însă zvonurile au fost amplificate și de nivelul de precauție ridicat al președintelui în timpul pandemiei.
Oligarhul rus spune în înregistrare că Putin a suferit o operație la spate din cauza leucemiei, cu scurt timp înainte să pornească războiul în Ucraina. În plus, acesta spune că președintele „a înnebunit”.
Apropiatul lui Putin mai susține că există multă frustrare în Moscova cu privire la situația economică că atât el, cât și alți oligarhi speră că președintele rus va muri.
„A ruinat absolut economia Rusiei, economia Ucrainei și multe alte economii. Problema este la capul lui. Un singur om nebun poate întroarce o lume cu susul în jos”, a spus acesta.
Omul de afaceri a ținut secret numele oligarhului, după ce a înregistrat conversația fără acordul lui.