Gabriela Cristea și Tavi Clonda reprezintă unul dintre cele mai iubite cupluri din showbiz-ul românesc. Sunt persoane publice îndrăgite de publicul din România, prin prisma activității lor din spațiul public. Gabriela este om de televiziune, iar Tavi este artist, iar împreună fac o echipă pe cinste. Mai presus de toate, cei doi au o familie exemplu, cu două fetițe superbe.
Tavi Clonda despre secretul căsniciei fericite
Tavi Clonda a vorbit despre cum s-a schimbat relația lui cu soția Gabriela Cristea, după ce au devenit părinți. Ei au împreună două fetițe superbe, copii pe care și i-au dorit mult și care le-au adus împlinire. Totuși, artistul recunoaște că unele lucruri se schimbă în cuplu după ce apar copiii.
Vrând, nevrând, s-a schimbat (relația lor de când au apărut copiii n.r). Totuși, nu ne-am culcat cu copiii, fiecare are camera ei. Când dormi cu micuții, ei nu o să își mai dorească să stea singuri un timp. Am încercat ca seara să fie numai a noastră, în cazul în care nu sunt probleme, nu plâng sau nu este nevoie să mergem la ele, a spus Tavi Clonda pentru ego.ro.
Tavi Clonda a spus că la ei în familie, copiii sunt copii, iar soțul este soț și că s-au obișnuit să aibă grijă de fetițe și să-și împartă sarcinile astfel încât să nu le fie afectată relația de cuplu.
Tavi Clonda: copiii au prioritate, dar din când în când, trebuie să ne vedem și de noi
Soțul Gabrielei Cristea este de părere că nucleul unei familii se formează din soț și soție, iar copiii sunt fructele. După concepția lui, dacă părinții sunt bine, automat și copiii sunt la fel. Sigur că cei mici au prioritate, dar este importantă și relația dintre părinți. Tavi Clonda a mai spus că după ce au apărut copiii totul s-a schimbat. Gata cu plimbările în natură, cu întâlnirile cu prietenii, plecatul la munte și alte activități de acest gen.
Este greu, dar i-am spus Gabrielei: „Copiii sunt copii, soțul este soț”. Același lucru este valabil și pentru mine. (..) Copiii au prioritate, dar, din când în când, trebuie să ne vedem și de noi, căci altfel se duce totul pe apa sâmbetei, a mai dezvăluit Tavi Clonda pentru aceeași sursă.
Artistul are grijă să o răsfețe pe soția lui ori de câte ori are ocazia. De exemplu și-a propus să o scoată la film pe Gabriela și profită de fiecare moment în care sunt doar ei doi.