Mii de români și-au dat seama că mai au la dispoziție doar cinci zile să completeze chestionarul de recensământ, iar sistemul de recenzare a cedat.
În ultima săptămână, numărul formularelor s-a dublat față de o zi obișnuită. Până acum au fost completate peste 7 milioane de chestionare. De săptămâna viitoare, recenzorii vor veni la ușa celor care nu s-au recenzat.
Aceşti oameni așteaptă de dimineață la centrul de recenzare asistată, organizat la Casa de Pensii din Sectorul 3 al Capitalei.
Femeie: ”Ieri am fost la primărie și la ora 10 nu a mai mers nimic. Și am venit aici, aici am stat până la ora 4, 5 și domnul a plecat, nu mergea nici ieri – o singură familie în 5 ore”.
Cozi s-au format și în alte puncte de recenzare, însă oamenii au renunțat să mai așteapte. Într-un centru comercial, nu era nimeni la prânz. Cei interesați să completeze chestionarul încercau să se lămurească de pe afișe.
Platforma a afișat mai multe erori, iar unii recenzori, în încercarea de a completa mai multe chestionare, au înregistrat de mai multe ori aceeași gospodărie și au blocat sistemul.
Problemele au apărut şi pentru că oamenii au așteptat până în ultimul moment să completeze chestionarul.
Tudorel Andrei, Preşedinte INS: ”La început au fost 16 procesoare care susțineau, astăzi avem 98 de procesoare pentru a funcționa platforma, ne-am luat toate măsurile, dar nu ne aşteptăm să depășim acest nivel. Săptămâna trecută era de 125 de mii dintr-o dată am sărit la 230 de mii și va creşte numărul de chestionare”.
Cele mai multe chestionare au fost completate în centrele de recenzare asistată, peste 57 la sută și doar 42 la sută dintre români au răspuns singuri la întrebări, din fața calculatorului. Potrivit datelor, cei mai harnici au fost românii cu vârste între 35 – 54. Așa cum era de așteptat, procentele sunt mai mici în rândul persoanele trecute de 60 de ani, care nu au abilitaţi digitale, iar 4 la sută peste 80 de ani. Femeile s-au recenzat într-un număr mai mare comparativ cu bărbații, iar ruralul în unele judeţe a depăşit urbanul. La nivel național, aproximativ 31% dintre angajații români au completat chestionarul și pot beneficia de o zi liberă.
Chestionarele se mai pot completa până duminică la ora 24. Între timp, Biserica Ortodoxă Română, dar și celelalte culte au făcut apel pentru recenzarea populației.
Cătălin Raiu, directorul Direcţiei de Comunicare din cadrul INS: ”Foarte active pe această zonă au fost bisericile care au o dominanță etnică maghiară. În cazul cultelor religioase, fondurile pe care autoritățile publice, cât și cele naționale și locale le distribuie cultelor sunt condiționate de procentul din recensământ al fiecărui cult religios în parte. Pratic, miza este una foarte mare – pe următorii 10 ani atât biserica ortodoxă română, cât și celelalte culte vor primi atâtea fonduri de la bugetele publice cât indică procentul din recensământ”.
A doua etapă a recensmântului va începe lunea viitoare, iar recenzorii vor bate la uşa celor care nu au completat online formularul de recensământ. 20 de mii de recenzori vor fi pe teren până pe 17 iulie.