În ultima perioadă au existat zvonuri cu privire la sănătatea fizică și mintală a lui Putin. Cele mai recente afirmații făcute de un apropiat de Kremlin ar ridica mari semne de întrebare. Un oligarh apropiat de Vladimir Putin și-a avertizat prietenii că „sănătatea sa psihiatrică este proastă”. Același personaj a mai spus că există o amenințare reală că ar putea folosi arme nucleare. Miliardarul proeminent le-a spus asociaților că „sănătatea psihiatrică a liderului de la Kremlin este într-adevăr proastă și că poveștile despre faptul că a luat-o razna nu sunt o glumă”.
Vladimir Putin „a luat-o razna”
Oligarhul care a făcut aceste afirmații, conform The Sun, și alte persoane cu imperii de afaceri uriașe, strâns legate de Putin, se tem de următoarele mișcări ale acestuia în invazia din Ucraina. Zvonurile privind starea de sănătate precară a liderului rus au circulat în ultimele luni.
Mai ales după ce acesta a fost văzut ținându-se de o masă pentru a se sprijini și scuturându-și mâna necontrolat. Surse au afirmat Vladimir Putin ar suferi de Parkinson sau de cancer și că a fost văzut în public mai rar.
Dezvăluirea vine în contextul în care Vladimir Putin a organizat ieri o amplă paradă în Piața Roșie cu 11.000 de soldați. În timpul paradei au fost prezentate rachetele și tancurile într-o demonstrație de forță în fața Occidentului.
Avionul său Doomsday, de la care poate controla Rusia într-un război nuclear, a fost prezent la comemorarea Zilei Victoriei. Este pentru prima dată în 12 ani, când Rusia transmite un semn de tensiune profundă cu Occidentul.
„Nebunia împăratului este reală”
Aceeași sursă, citată de publicația birtanică, declară că „sănătatea psihiatrică a lui Putin este într-adevăr proastă, iar poveștile despre faptul că a luat-o razna nu sunt o glumă.”
Oligarhul este un nume bine cunoscut în Rusia și îl cunoaște îndeaproape pe Vladimir Putin, de mai multe decenii.
Îngrijorările sale vin în contextul în care analistul și jurnalistul de investigație rus bine plasat Christo Grozev, a declarat pentru postul de televiziune Ukraine-24 că Putin nu mai are încredere în miliardarii care până acum îi erau apropiați, care cred că suferă de cancer.
„Oameni care îl cunosc personal pe acest oligarh apropiat de Putin, și alții mi-au spus că marile afaceri strâns legate de putere stau cuminți ca șoarecii. Pentru că nebunia împăratului este reală.
Amenințarea loviturii nucleare este și ea foarte reală. Cei care se opun cel mai puternic războiului din elită au tăcut din cauza pericolelor de a-l contesta.
Nu am date exacte despre starea sa de sănătate. Dar oamenii care îi sunt apropiați, inclusiv oligarhi, cred că are cancer”, spune Christo Grozev pentru The Sun.
Putin suferă de stadiile incipiente ale bolii Parkinson
Alte rapoarte sugerează că Putin suferă de stadiile incipiente ale bolii Parkinson. Unul din generalii SVR a declarat luna trecută că Putin ar putea dispărea în curând pentru o perioadă.
Motivul ar fi faptul că va fi supus unei intervenții chirurgicale. Se presupune că intervenția ar fi legată de cancerul de care ar suferi liderul de la Kremlin.
El l-ar fi numit în secret pe secretarul său de securitate al consiliului de securitate, Nikolai Patrușev, pentru a prelua controlul Rusiei. Nikolai Patrușev esteun fost ofițer de contrainformații al KGB care a condus cândva FSB.
Umbra lui, Patrușev, în vârstă de 70 de ani, este considerat un arhitect cheie al strategiei de război din Ucraina și omul care l-a convins pe Putin că Ucraina este plină de neonaziști.
Amenințarea nucleară a lui Vladimir Putin este foarte reală
Există o amenințare foarte reală ca Vladimir Putin să lanseze un atac nuclear, mai spun sursele. De la invazia Ucrainei, Moscova a transmis multiple mesaje despre dorința sa de a folosi arme nucleare împotriva Occidentului.
Liderii NATO au respins în general aceste amenințări, Boris Johnson susținând că „Putin are mult mai mult spațiu politic pentru a da înapoi, pentru a se retrage”.
Dar rapoartele continue despre presupusa deteriorare a sănătății lui Putin ar putea pune o piedică în calea lucrurilor.
La celebrarea zilei de 9 mai, Vladimir Putin a fost văzut folosind ceea ce părea a fi o pătură de lână, în timp ce stătea alături de alți oficiali de la Kremlin.
Și alți generali au fost văzuți folosind aceleași pături, iar cea mai ridicată temperatură din Moscova a fost de 9ºC.