Părinții lui Mihai Alexandru Ungureanu nu-și găsesc liniștea de când l-au găsit pe acesta fără suflare, în camera sa.
Credeau că băiatul se odihnește, iar când au constatat că inima lui nu mai bate, au simțit că trăiesc un coșmar.
În ziua tragediei, cu ultimele puteri, mama sa a scris un mesaj pe social media.
Luni, 4 mai, Mihai Alexandru Ungureanu, în vârstă de 15 ani, a murit în urma unei insuficiențe cardio-respiratorii.
La ora 14:00, le-a zis părinților că se duce să se odihnească pentru că se simte obosit.
După trei ore, observând că băiatul nu mai iese din camera sa, părinții au intrat să vadă ce se întâmplă cu el.
Atunci, l-au găsit pe Mihai Alexandru Ungureanu fără suflare și vânăt la față. Au sunat imediat după ajutor, dar nimeni nu a mai reușit să-l salveze pe adolescentul de 15 ani din satul Vinețești, comuna Oltenești.
„Totul s-a întâmplat brusc. Pe la ora 14:00 le-a zis părinților că se duce să se odihnească, că se simte obosit, iar în jurul orei 17:00 părinții, văzând că nu mai iese din cameră, s-au dus să vadă ce e cu el. L-a găsit vânăt la față”, a declarat unul dintre vecinii familiei, conform vremeanoua.ro.
Mesajul sfâșietor al mamei
La aproape cinci ore de la descoperirea macabră, mama lui Mihai a scris pe Facebook, un mesaj.
„Dumnezeu mi te-a luat la el mult prea devreme, copilul meu scump”, este mesajul femeii.
Vestea a venit ca un trăsnet pentru comunitatea care îl știa pe Mihai drept un copil cuminte și sociabil. Mesajele de condoleanțe au curs pe rețelele de socializare.