Surse oficiale au declarat pentru Știrile Pro TV că judecătorii CCR au admis astăzi excepţiile de neconstituţionalitate privind legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor.
Știrea este în curs de actualizare!
Astfel, parlamentarii vor avea din nou pensii speciale, iar foștii parlamentari și-ar putea primi înapoi banii pierduți inclusiv pentru perioada în care s-a aplicat legea și au rămas fără pensii.
Conform surselor citate, decizia a fost luată cu 6 voturi ”pentru” și 3 ”împotrivă”, motivul principal fiind legat de nerespectarea procedurii esențiale pentru adoptarea legii – respectiv pentru că a fost în procedură comună prea rapidă.
Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.
Trebuie precizat faptul că trei dintre judecătorii Curții Constituționale care au decis soarta pensiilor speciale ale foștilor parlamentari sunt .. foști parlamentari.
Este vorba despre chiar președintele CCR, Valer Dorneanu, dar și despre judecătorii Marian Enache și Varga Attila.
Astfel, pe lista celor care plâng după banii pierduţi se numără următorii foști parlamentari:
– fostul deputat PSD și fost președinte al Camerei Deputaților Adrian Năstase
– fostul deputat PSD Eugen Nicolicea
– fostul deputat PSD Petre Daea
– fostul senator PRM Gheorghe Funar
– fostul deputat PRM Irina Loghin
– fostul deputat PNL Viorica Cherecheș (mama primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș)
– fostul deputat PNL Mihăiță Calimente