Soacra Iuliei rupe tăcerea! Femeia a mărturisit că nu avea o relație tocmai bună cu Iulia, însă în ultima perioadă s-au apropiat mai mult, deoarece Iulia era foarte abătută și nu avea cui să îi spună tot ce are pe suflet. S-ar fi prezentat în fața casei soacrei sale și i-ar fi cerut iertare pentru tot ce a făcut.
Iulia și Alexandru s-au despărțit și ulterior au divorțat. Nimeni nu știe cu exactitate care a fost adevăratul motiv pentru care au divorțat. Iulia a intrat într-o altă relație, care a eșuat, cu un bărbat pe nume Marcel.
Elisabeta, soacra Iuliei, declarații șocante despre fostul iubit
Deși ar fi încercat să facă tot posibilul să se despartă de Marcel, bărbatul nu ar fi lăsat-o în pace. Recent, Alexandru s-ar fi întors în țară, s-ar fi văzut cu Iulia, iar cei doi ar fi decis să se recăsătorească.
Urma să se căsătorească din nou, însă nu s-au mai prezentat în fața ofițerului de stare civilă. După tragedia de ieri dimineață de la Timișoara, au ieșit la iveală detalii la care nimeni nu s-ar fi așteptat.
”Ea nu ar fi făcut așa ceva. Ea a pornit la grădiniță, nicidecum să se omoare. A fost împinsă de altcineva. Bănuiesc că Marcel, pentru că o teroriza foarte mult. Ea voia să scape, să vină înapoi la noi”, a povestit femeia.
Iulia ar fi fost amenințată frecvent de fostul ei iubit. Iulia ar fi mers acasă la soacra ei, i-ar fi cerut iertare pentru tot și i-ar fi spus că vrea să facă tot posibilul pentru a se împăca cu fiul ei, pentru a fi o familie, cu toții, din nou.
De ce îl consideră Elisabeta pe iubitul Iuliei criminal
Pe de altă parte, deja nu mai este un secret faptul că viața amoroasă a Iuliei nu era tocmai roz. Marcel, iubitul ei, ar fi amenințat-o că îi ia copiii, potrivit spuselor mamei lui Alexandru, tatăl celor doi copii.
”I-am cerut explicații. I-am spus că pentru mine este un criminal. Așa îl consider eu. Indirect, mi-a omorât nepoții. I-am zis că până când nu îmi dă explicații că nu e așa, eu așa îl consider. El rămâne așa”, a povestit soacra Iuliei.
Iulia s-ar fi plâns de mai multe ori la soacra ei. Deși nu au fost niciodată prietene, în ultima perioadă Iulia nu a mai rezistat și a răbufnit. S-a plâns la mama lui Alexandru, mama tatălui copiilor ei.
Soacra Iuliei ar fi vrut să afle tot mai multe detalii despre ce se întâmplă și ar fi rugat-o să mai treacă pe la ea, să stea de vorbă. Din nefericire, acest lucru nu a mai fost posibil, deoarece Iulia și-a luat copiii și s-a aruncat de pe acoperișul unui bloc cu 10 etaje. sursa spynews.ro