Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de ani buni, timp în care au realizat foarte multe lucruri împreună, dar mai presus de orice, au construit o familie frumoasă și au doi copii de care ambii sunt tare mândri. Anul acesta este unul cu totul special pentru cei doi soți care formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din România.
Ce decizie au luat Andra și Cătălin după 14 ani de căsnicie
Într-un interviu recent, Andra a dezvăluit că anul acesta, ea și soțul ei, prezentatorul de televiziune, Cătălin Măruță, își vor reînnoi jurămintele în fața preotului, după 14 ani de la cununia religioasă. Practic, cuplul vedetă aniversează 14 ani de căsătorie și 16 de când sunt împreună. Artista și Cătălin Măruță s-au căsătorit civil în data de 10 august 2008, la București. Pe 23 august, în același an, au făcut cununia religioasă la Târgu-Jiu, orașul natal al lui Măruță.
Evenimentul prin care Andra și Cătălin Măruță își vor reînnoi jurămintele într-un loc cu totul special pentru povestea lor de iubire, și anume la Veneția. Acolo s-a întâmplat și cererea în căsătorie. Artista spune că soțul ei este un bărbat romantic și că, de fapt, a cerut-o de soție, de mai multe ori. De fiecare dată, ea a răspuns cu DA.
Cătălin e foarte romantic. În Veneția mi-a oferit inelul de logodnă. Într-un magazin de mobilă mi-a zis: Ce-ar fi să ne căsătorim? Și apoi a fost o cerere la Câmpia Turzii. Am zis „DA” la fiecare cerere de-a lui. Mi-a plăcut că m-a cerut de mai multe ori, a spus Andra la Pro FM.
Eva și David vor participa la reînnoirea jurămintelor dintre Andra și Cătălin Măruță
Andra a mărturisit la Pro FM că reînnoirea jurămintelor va avea loc la Veneția, un loc special pentru ea și soțul ei, Cătălin Măruță. Artista își dorește o reînnoire a jurămintelor ca-n filme, la care să participe, neapărat, și cei doi copii ai lor: Eva Maria și David Măruță.
La Veneția i-am zis că vreau să ne reînnoim jurămintele ca-n filme, copiii noștri vor fi de față și va fi ceva important pentru noi, pentru că sunt și ei alături și se vor bucura și ei de dragostea noastră, a mai spus Andra la Pro FM.
Recent, soții Măruță au fost împreună în Italia unde Andra a avut de susținut un concert în Padova. Au profitat de această ocazie pentru a reveni în Veneția, mai exact în celebra piață San Marco de unde prezentatorul tv a cumpărat inelul de logodnă.