Săptămâna Luminată este cea mai importantă perioadă de după Sărbătorile Pascale. Credincioșii trebuie să respecte mai multe tradiții și obiceiuri importante în aceste zile. Cea mai importantă zi este, însă, Vineri. Atunci are loc Izvorul Tămăduirii. Și cum poporul român iubește tradițiile și sărbătorile, n-au încetat să apară nici superstițiile din moși strămoși.
Obiceiurile de Izvorul Tămăduirii
Vinerea din Săptămâna Luminată se numește Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. În această zi are loc una dintre cele mai importante sărbători închinate Maicii Domnului, Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare amintește de minunile făcute de aceasta în perioada vieții ei. Tradițiile care se țin în vinerea din Săptămâna Luminată sunt foarte stricte și se spune că aduc noroc dacă sunt respectate.
Conform credinţei populare, în Săptămâna Luminată, de la Înviere până la Duminica Tomei, Raiul este deschis, în special vineri. Se spune că cine moare acum ajunge direct de-a dreapta Raiului, unde va fi întâmpinat și de Fecioara Maria.
Tot din moși strămoși se spune că această zi este una perfectă pentru cei care se ocupă de fântâni. Asta pentru că apele sunt mai zgomotoase, mai zbuciumate. Tocmai de aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă.
Interzis în Vinerea Luminată
În această zi importantă pentru credincioși este interzis să se muncească, mai ales la câmp. Altfel, recolta va fi grav afectată și chiar distrusă. Mai mult decât atât, cei care vor începe orice muncă astăzi nu o vor putea termina, iar tradiția spune că se va strica exact când se apropie de sfârșit.
Cum suntem deja obișnuiți de la orice sărbătoare mare, cu cruce roșie, nu se spală, nu se coase și nu se fac treburi casnice. Se poate face doar curățenie în bucătărie după servirea mesei. Se spune că, hainele croite de femei azi, se vor deșira si decolora.
Se face Agheasma Mică în această zi, asa cum Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă. Se spune că această apă citită nu se strică niciodată și are puteri miraculoase. Apa sfințită se folosește și la animalele cu probleme, pe care le poate vindeca.