Calendar ortodox 29 aprilie 2022. Credincioșii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii și îi cinstesc pe Sfinții Nouă Mucenici din Cizic. Este sărbătoare marcată în Calendarul Ortodox cu o cruce roșie, prima de după Sfintele Paști. Iată ce tradiții, obiceiuri și superstiții se leagă de această mare sărbătoare.
Calendarul ortodox al zilei de vineri, 29 aprilie 2022
În vinerea din Săptămâna Luminată, credincioșii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Această mare sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecuta cu un orb. Potrivit Tradiției, înainte de a fi împărat, Leon cel mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apa. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apa dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.
Pentru a multumi Maicii Domnului, cand a ajuns imparat, Leon cel Mare a ridicat in apropierea izvorului o biserica unde s-au savarsit apoi multe minuni. Aceasta Biserica, situata in vechiul cartier Vlaherne, se mai vede si astazi in Istanbul, potrivit Calendar Ortodox.
Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor V – VI. În ziua în care este marcată această mare sărbătoare, în toate bisericile și mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârșește slujba de sfințire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.
Sfinți sărbătoriți de Biserica Ortodoxă în data de 29 aprilie 2022. Tot astăzi sunt cinstiții Sfinții Nouă Mucenici din Cizic. Potrivit Tradiției, acești sfinți au luat cununa muceniciei în secolul al treilea, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor.
Numele Sfinților Nouă Mucenici sunt: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie și Filimon. Aceștia, deși aveau origini diferite, s-au întâlnit în cetatea Cizic, unde au propovăduit credință creștină.
Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
Izvorul Tămăduirii este sărbătorit în fiecare an, în prima zi de vineri de după Paște. Sărbătoarea reprezintă un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor.
De această sărbătoare se leagă o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții pe care unii oameni încă le respectă. În tradiţia populară, sărbătoarea este norocoasă şi spornică pentru săpătorii de fântâni. Nu se spală, nu se calcă și nu se coase (nu se croiesc haine) în această zi de mare sărbătoare. La țara, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole.