Serviciile secrete ucrainene afirmă că au detectat planuri ale Kremlinului privind comiterea unor atentate teroriste împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei pentru a da vina apoi pe ucraineni şi a mobiliza opinia publică împotriva Ucrainei.
“Scopul este de a provoca o isterie antiucraineană”, susţine şeful Direcţiei principale de informaţii a armatei ucrainene (GUR), generalul Kirilo Budanov, pe contul său de Facebook.
Potrivit acestor suspiciuni, ţelul Kremlinului este de a ‘deghiza’ aceste atacuri într-un fel de acţiuni punitive ale Ucrainei după masacrul de la Bucea, în regiunea Kievului, şi atacul asupra gării feroviare din Kramatorsk, în estul ţării, relatează Agerpres, care citează EFE.
Atacurile ar urma să fie îndreptate împotriva unor blocuri de locuinţe, spitale sau şcoli de pe teritoriul Rusiei, precum şi împotriva unui oraş din Crimeea anexată, conform agenţiei de presă Ukrinform.
“Serviciile speciale ruse planifică o serie de atentate teroriste cu minarea şi aruncarea în aer a unor blocuri de locuit, spitale şi şcoli în localităţi din Rusia. De asemenea, lovituri aeriene cu rachete şi bombe asupra oraşului rusesc Belgorod sau a unuia din Crimeea”, a indicat generalul Kirilo Budanov.
Preşedintele rus Vladimir Putin ar dori astfel să pună în practică nişte “scenarii murdare” pentru a provoca o emoţie puternică în rândul populaţiei ruse şi a monta şi mai mult împotriva Ucrainei.
Campania de destabilizare constând în răspândirea de ştiri false a început deja, spune Budanov, potrivit căruia Putin urmează metoda pe care a folosit-o deja împotriva Ceceniei la începutul anilor 2000, o campanie care i-a asigurat primul mandat prezidenţial. Seria de explozii ale unor blocuri de locuit de la Moscova, Buinaksk şi Volgodonsk în 1999, care au fost atribuite fără probe cecenilor, a dus la declanşarea celui de-al doilea război dintre Rusia şi Cecenia, ceea ce i-a crescut popularitatea lui Vladimir Putin, un necunoscut la vremea aceea, după ce fusese desemnat de Boris Elţin drept succesorul său, şi i-a asigurat victoria în alegerile din 2000.
″În ultimele zile, puterea rusă a accelerat la turaţie maximă isteria antiucraineană. În regiunile Belgorod şi Kursk se sapă tranşee, provocându-se panică în legătură cu o presupusă ofensivă a batalioanelor de voluntari ucraineni şi grupuri de sabotori”, menţionează generalul Budanov, citat de Ukrinform.