Au trecut 42 de zile de când Rusia a deschis focul în Ucraina și de atunci situația de acolo îngrozește întreaga lume în fiecare zi. Toate statele așteaptă ca cele două părți să ajungă la o înțelegere pentru pace, însă din câte se pare mai e mult până acolo. Un general american a făcut declarații îngrijorătoare cu privire la ceea ce urmează.
General american: intrăm într-o lume din ce în ce mai instabilă
Șeful statului major al SUA, generalul Mark Milley, spune că lumea devine din ce în ce mai instabilă și că „potențialul unui conflict internațional semnificativ crește, nu scade”, potrivit CNN.
Milley și secretarul Apărării, Lloyd Austin, au vorbit în fața Comisiei pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților pentru prima dată de la invadarea Ucrainei de către Rusia. Cei doi lideri ai Pentagonului au spus că amenințările atât din partea Rusiei, cât și din partea Chinei rămân semnificative.
Milley a spus că invazia Ucrainei de către Rusia este „cea mai mare amenințare la adresa păcii și securității Europei și, probabil, a lumii” din cei 42 de ani în care a servit în armata americană, dar a adăugat că este „încurajator” faptul că întreaga lume se adună în sprijinul Ucrainei.
„Invazia rusă în Ucraina amenință să submineze nu numai pacea și stabilitatea europeană, ci și pacea și stabilitatea globală pe care părinții mei s-au luptat atât de mult să le apere”, a spus Milley.
„Ne confruntăm acum cu două puteri globale: China și Rusia, fiecare cu capacități militare semnificative, care intenționează să schimbe în mod fundamental ordinea globală actuală bazată pe reguli”, a adăugat Milley.
„Intrăm într-o lume care devine din ce în ce mai instabilă, iar potențialul de conflict internațional semnificativ crește, nu scade”, a mai spus el.
Parlamentarii s-au concentrat asupra armelor care au fost furnizate Ucrainei, întrebând dacă se poate face mai mult, deoarece Ucraina continuă să solicite mai multe arme.
„Una dintre principalele întrebări ale acestei comisii este: „Cum putem face mai mult?””, a spus Adam Smith, președintele democrat al comisiei.
„Cum ne putem asigura că facem absolut tot ce putem pentru a-i ajuta?”, a întrebat el.
Congresmanul republican Mike Rogers a spus că va sprijini înființarea de baze americane permanente în țările de pe flancul estic al NATO, pentru a descuraja Rusia. Milley a spus că va sprijini stabilirea de baze permanente, dar a adăugat că forțele americane ar trebui să se rotească, pentru a evita costurile cu mutarea familiei, înființarea de școli și alte măsuri necesare atunci când o bază permanentă a SUA este stabilită în străinătate.
„Cred că mulți dintre aliații noștri europeni, în special cei din țările baltice, Polonia sau România, sunt foarte, foarte dispuși să stabilească baze permanente. Le vor construi, vor plăti pentru ele, pentru ca noi să avem militari prin rotație. Așadar, obținem efectul prezenței permanente a forțelor, dar trupele nu staționeză permanent acolo timp de 2-3 ani”, a explicat el.
Austin a spus că NATO încă discută cum ar trebui să-și consolideze prezența permanentă în Europa de Est.
„Dacă NATO consideră că este oportun să-și modifice prezența, atunci cu siguranță vom face parte din aceasta”, a spus Austin.