Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko a promis încă de la începutul războiului din Ucraina că va rămâne pe frontul din Kiev şi, la mai bine de cinci săptămâni de la declanşarea invaziei ruseşti, încă se ţine de cuvânt, fiind prezent în capitală alături de soldaţi şi voluntari.
Poroşenko a oferit un interviu pentru Observatornews, chiar din mijlocul ruinelor din Kiev, şi a atras atenţia întregii loumi că Vladimir Putin nu trebuie crezut niciodată, orice ar promite, în contextul în care liderii de la Kremlin au susţinut că vor reduce intensitatea atacurilor asupra capitalei Kiev.
„Acest lucru reprezintă o escaladare a sistemului lui Putin. Sunt vorbe, nu fapte. Vă rog, nu îl credeţi pe Putin! Putin nu îşi ţine niciodată promisiunile”, a spus Poroşenko.
fla în pericol din pricina Rusiei, fostul preşedinte ucrainean a lăudat decizia ţării noastre de a adera la NATO, transmiţând şi un mesaj românilor.
„Chiar înaintea războiului, dacă vă amintiţi ultimatumul lui Putin şi ceea ce a cerut, nu doar din Ucraina ci şi de la NATO, a fost retragerea trupelor NATO din România, altfel va ataca. România este o ţară importantă pentru noi pentru că în 2008, în Bucureşti am primit în cadrul summitului NATO de acolo susţinere.
A fost o greşeală, pentru că exact în Bucureşti am putut primi planul de acțiune pentru aderare.
Dacă am fi aderat la NATO în 2014, Rusia nu ne-ar mai fi atacat. În această situaţie, sunteţi extrem de norocoşi să fiţi un stat membru al NATO şi o ţară membră a Uniunii Europene. Contăm pe voi să ne susţineţi aspiraţiile europene pentru a primi în acest an statutul de ţară candidată pentru aderare. Şi un alt lucru extrem de important, noi nu luptăm doar pentru Ucraina, nu luptăm doar pentru democraţie şi libertate, noi luptăm pentru întreaga Europă. Luptăm inclusiv pentru România. Îi putem opri aici, nu pot ajunge prea departe. Rugămintea mea pentru toţi românii: Ajutaţi-ne să vă salvăm!”, a spus Poroşenko.