Berbec
Berbecii au niște lucruri de înțeles care țin de ei, cei vechi, ei, cei de altădată. Pe Berbeci nu-i interesează ce spun alții despre ei, nici eventualele abuzuri, dacă or avea loc. Pe ei îi interesează să descopere cine sunt cu adevărat. Trebuie să vadă dacă ceva îi agresează sau ce anume e benefic pentru ei. Trebuie să se analizeze unde stau bine și unde stau mai puțin bine. Nu trebuie să aibă o viață exclusiv spirituală, nici să se enerveze, ci să vadă de ce anume au nimerit într-o anumită situație.
Taur
Conjuncția Jupiter – Neptun are loc pe Casa cunoașterii înalte și a relațiilor spirituale de mare clasă. Vor vedea lucruri pe care pe undeva nu și le doresc legat de prieteni, de cunoștințe. Universul pe toți ne ajută să vedem adevărul dincolo de ce credem noi că e adevărat, va fi foare cinstit cu noi, inclusiv cu Taurii. Taurii vor vedea o față nevăzută a unor persoane cu care interacționează.
Gemeni
E o perioadă în care și Gemenii au multe lucruri cu care se intersectează. Conjuncția astrală are loc pe Casa carierei, a socialului. S-ar putea să vadă niște descărcări la locul de muncă. Ceva ce în altă viață au făcut acum vine ca un bumerang sau vine ca un dar din partea Universului. Sigur vor fi ceva provocări.
Rac
Conjucția are loc pe pe Casa specializărilor. Asta înseamnă că tot ce ține de planul profesional și nu numai (școli, examene) capătă o dimensiune foarte interesant. Vor fi mai vizați Racii care au urmat o profesie sau o școală care nu-i reprezintă ori au lăsat în aer niște examene sau nu și-au urmat mentorii cum ar fi trebuit. E o perioadă foarte bună pentru a-și găsi mentori în domenii în care au nevoie de îndrumare.
Leu
Conjuncția e pe Casa Scorpionului. Sunt descărcări care au legătură cu alte vieți. Transformare de bază pe care Leii trebuie să o facă. Nu trebuie să se enerveze. Mesaul e că acolo unde lucrurile îi derajează cei mai rău, nu trebuie să se revolte, că e pierdere de vreme, ci să încerce să vadă care e transformarea care li se solicită. E o transformare care li se solicită de multe vieți. Poate fi vorba de o sfidare fix pe punctul sensibil. Trebuie să se înțelepțească.
Fecioară
Mesaje cât cuprinde prin intermediul partenerilor, fie că e vorba de cei din business sau din viața personală. Ce au făcut bine altădată va fi arătat, iar ce nu au făcut bine… Unele Fecioare vor fi răpuse de duritatea a ce vor vedea în această Oglindă Astrală. S-ar putea să aibă flesh-uri cu ele din alte vieți sau vise. Fecioarele pot vedea prin intemediul persoanelor din jurul lor lucruri foarte importante despre esența lor și pot vedea greșeli de bază din planul personal.
Balanță
Oglinda Astrală e pe Casa serviciului, a locului de muncă a execuției și a spiritului de sacrificiu. S-ar putea să se găsească în fața unor situații în care să nu înțeleagă de ce trebuie să se sacrifice. Devin foarte responsabile în plan personal. Spiritul de sacrificiu s-ar putea să vină către persoane pe care le cunosc din alte vieți. E și o activitate pe care o fac în afara confortului. Într-o astfel de situație e bine să nu se tulbure, ci să înțeleagă faptul că totul are un scop.
Scorpion
Conjuncția are loc pe Casa creativității, a iubirii, a demonstrativului, a copiilor. Oricare din aceste domenii poate fi o provocare. Vor vedea zona în care poate pe undeva, cândva, au făcut nișe lucruri care acum ies pe tapet. Fie că îi deranjează ceva, fie că suferă pentru cineva din familie ori trebuie să ajute pe cineva, aceste evenimente vor avea legătură cu ceva ce Scorpionii au făcut în alte vieți.
Săgetător
Au loc foarte multe situații care descarcă înțelesuri ce trebuie deslușite. Conjucția are loc pe Casa finalităților. Săgetătorii călătoresc insistent în vieți anterioare. Ei remarcă faptul că un anumit statut cu care interacționează în viața actuală în domeniul legat de planul domestic, de familie are legătură foarte puternică cu ce au declanșat în alte vieți, fie că e vorba de mulțumire sau nemulțumire. Poate exista o situație conflictuală în viața lor domestică, o cumpănă sau, dimpotrivă, o situație minunată. Indiferent ce ar fi, se descarcă ceva karmic. Trebuie să asculte de membrii familiei.
Capricorn
Un moment foarte interesant. Tot felul de comunicări astrale, de negocieri din partea Universului. Capricornii vor să înțeleagă ce li se arată. Oglinda Astrală are loc pe Casa discuțiilor. Trebuie să fie atenți la vorbe, la discuții, la ce le spun oamenii, vecinii, frații, rudele, persoanele cu care au o anumită familiaritate. Trebuie să fie atenți la vorbele care par a avea o simbolistică aparte. Cu siguranță vi se va atrage atenția asupra unor elemente de destin sau poate li se spun vorbe legate de alte vieți.
Vărsător
Conjuncția are loc pe Casa achizițiilor, a tezaurizărilor. Foarte mulți Vărsători vor înțelege ce au achiziționat până acum, ce îi reprezintă. Vor pune în valoare lucruri pe care până acum nu le-au pus în valoare. Sigur vor specula câte ceva. Vărsătorii s-ar putea să vadă zona în care sunt cu adevărat căutați, zona în care au ceva cu adevărat valoros. S-ar putea să identifice hobby-uri sau un talent pe care-l au din alte vieți și nu l-au speculat până acum.
Pești
Peștii pot fi și beneficiaii acestei conjuncții, dar și persoanle cele mai vizate. Ei vor vedea în fața ochilor ceva ce le vorbește despre ei înșiși. Bine ar fi să se reculeagă cât mai mult, să se gândească la faptul că ce-i deranjează cel mai mult la ceilalți e, de fapt, ceea ce vorbește cel mai mult despre ei. Preocuparea în exces pentru cei din jur poate fi ușor nefastă, e foarte bine să se concentreze pe o problemă care le-a atras atenția în ultima perioadă. E ceva ce trebuie să rezolve ei înșiși. Nu trebuie să-i facă pe alții părtași la problema personală.