Începând cu anul 2014, pe străzile din România și-a făcut apariția un semn de circulație cu bulină neagră.
Ce indică acesta veți afla în rândurile care urmează.
Triunghiul roșu cu bulina neagră este un semn de circulație, care apare în intersecțiile și pe drumurile fără vizibilitate, mai exact în locurile unde s-au produs mai multe accidente rutiere. Astfel de indicatoare au fost montate inițial în București, în 30 de locuri cu intersecţii şi drumuri în care se produceau des accidente.
Apoi, numărul lor a cresut, fiind montate în toată țara. De exemplu, triunghiul roșu cu bulina neagră a apărut în curba de pe Dealul Feleacului din Cluj, care a înregistrat 9 decedaţi și 10 răniţi, în doar 10 accidente.
Ce reprezintă semnul de circulație cu bulina neagră?
Indicatorul rutier cu triunghi roșu și bulină neagră face parte din seria de indicatoare de avertizare. Acesta semnalează o zonă cu risc ridicat de accident. Mai exact, indică un sector de drum cu lungimea de maximum un kilometru, pe care, într-o perioadă de cinci ani consecutivi, s-au înregistrat minimum zece accidente grave de circulație, soldate cu cel puțin zece persoane decedate sau rănite grav.
La întâlnirea acestui indicator este recomandată reducerea vitezei de deplasare, sporirea atenției și evitarea efectuării oricăror manevre riscante.
Există aproximativ 50 de indicatoare rutiere de avertizare. De regulă, acestea sunt reprezentate de un triunghi roșu, în interiorul căruia se află, pe fundal alb, un semn (de exemplu, o bulină neagră, un animal, o săgeată etc.). Astăzi vom vorbi despre cele mai întâlnite indicatoare rutiere de avertizare.