România este lăudată de un comisar european: Felul în care a gestionat situaţia refugiaţilor este remarcabil

România s-a confruntat cu o sosire masivă a unui număr de refugiaţi din Ucraina, iar felul în care a gestionat această situaţie este remarcabil, a declarat comisarul european pentru Locuri de Muncă şi Protecţie Socială, Nicolas Schmit.

“Am avut o discuţie despre situaţia socio-economică şi refugiaţii din România. Cred că mi-am exprimat recunoştinţa şi puternica apreciere a Comisiei pentru ceea ce face Guvernul şi populaţia României pentru aceşti refugiaţi. România s-a confruntat cu o sosire masivă a unui număr mare de oameni din Ucraina care au fost goniţi de război. Cred că felul în care a fost gestionată această situaţie este remarcabil. Nu pot decât să vă mulţumesc dumneavoastră, Guvernului şi populaţiei României”, a spus Schmit, potrivit Agerpres.

Comisarul european pentru Locuri de Muncă şi Drepturi Sociale, Nicolas Schmit, aflat în vizită de lucru în România, a avut joi o întâlnire cu ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi.

Conform unui comunicat al MMSS, principalele teme ale discuţiei au vizat răspunsul UE la conflictul din Ucraina şi sprijinul acordat refugiaţilor, reformele sociale din cadrul Mecanismului de Reformă şi Rezilienţă: deficitul de forţă de muncă şi de competenţe în România, reforma serviciului public de

ocupare a forţei de muncă, sistemul public de pensii, precum şi ţintele naţionale 2030.

În acelaşi timp, oficialul european a dat asigurări că România şi ţările care se confruntă cu criza refugiaţilor din Ucraina vor fi sprijinite de Comisia Europeană, fără ca aceste eforturi să afecteze suportul acordat grupurilor vulnerabile aflate în sărăcie şi excluziune socială.

SCRIE STIRILE PROTV