Ministerul rus al Apărării a declarat că Rusia va „reduce drastic” activitatea militară în afara Kievului și Cernihivului, informează Reuters.
Rusia a decis să reducă drastic activitatea militară în jurul Kievului și Cernihivului în Ucraina, a declarat marți ministrul adjunct al Apărării, după discuțiile dintre echipele de negociere ruse și ucrainene de la Istanbul.
Oficialul, Alexander Fomin, a spus că decizia a fost luată în interesul creării încrederii reciproce și a condițiilor necesare pentru continuarea discuțiilor.
Statul Major urmează să transmită în detaliu deciziile care au fost luate după revenirea delegației ruse la Moscova, a spus Fomin.
Marți, noi negocieri de pace au avut loc la Istanbul. Acestea au fost moderate de președinte turc, iar la masa discuțiilor s-a aflat și orligarhul rus Roman Abramovici.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a spus, înaintea întâlnirii celor două delegații, că speră că întâlnirea va fi benefică pentru țările implicate și pentru întreaga regiune, adăugând că Turcia a arătat o poziție corectă față de conflict în fiecare etapă. El a cerut o încetare imediată a focului, conform The Guardian.
Erdogan a spus că Turcia vede atât în președintele Vladimir Putin, cât și pe președintele Volodimir Zelenski, „prieteni valoroși”. El a mai spus că progresul în discuțiile de la Istanbul poate deschide calea pentru o întâlnire între cei doi lideri ai Ucrainei și Rusiei, pe care Turcia este dispusă să o găzduiască.
„Continuarea războiului nu va aduce beneficii nimănui. Restabilirea păcii va aduce beneficii țărilor dumneavoastră și tuturor celorlalți. Voi, ca delegații, aveți responsabilitatea istorică pentru deciziile luate astăzi”, a spus președintele Turciei.
Rusia renunță la solicitările de „denazificare” a Ucrainei și este pregătită să accepte aderarea la UE – Financial Times
Cererile de „denazificare” a Ucrainei – care este un cod pentru schimbarea regimului – au fost înlăturate de Rusia în cadrul negocierilor de încetare a focului, au spus surse pentru The Financial Times.
Patru surse au declarat ziarului că Moscova este, de asemenea, pregătită să lase Kievul să adere la Uniunea Europeană dacă își va abandona eforturile de a intra la NATO.
Una dintre surse a susținut că Rusia își schimbă atât presiunea militară, cât și cererile în fiecare zi.
Mai multe runde de discuții au avut deja loc la granița cu Belarus, dar nu a existat încă un acord privind încetarea focului. scrie gandul ro