Maria Băsescu, soția fostului președinte, a făcut primele declarații despre starea de sănătate a lui Traian Băsescu. Fostul șef de stat este în continuare la Bruxelles.
Traian Băsescu a ajuns, de urgență, la spital din cauza unor probleme de sănătate. Imediat după ce informația a ajuns în spațiul public au fost lansate mai multe ipoteze cu privire la starea fostului președinte. Au fost infomații și că acesta ar fi suferit un AVC.
Dar familia fostului președinte a preferat să nu facă declarații în acest sens.
Maria Băsescu a făcut anunțul. Care este starea de sănătate a lui Traian Băsescu
Abia acum, Maria Băsescu a făcut pentru prima dată declarații cu privire la situația în care se află soțul ei. Aceasta susține că soțul ei se află încă la Bruxelles, dar între timp a fost externat.
În ceea ce privește starea de sănătate a fostului președinte, soția lui Traian Băsescu a preferat să nu ofere informații în plus. Fosta Primă Doamnă a României se afla la vila din Primăverii, unde a început pregătirile pentru mutare. ”Am vorbit acum 10 minute, s-a externat. Și acum încep împachetările. M-am mutat de foarte multe ori, să știți! Casa asta cred ca e a noua casă în care m-am mutat. M-am mutat de foarte multe ori. Așa că încă o mutare în plus…”, a declarat Maria Băsescu, pentru Antena 3.
În timpul intervenției la postul de știri, au putut fi văzuți angajați ai unei firme specializate în mutări, care aduceau la locuință mai multe cutii pentru împachetat.
Traian Băsescu și familia sa trebuie să părăsească vila RAPPS în 60 de zile, după ce fostul președinte al României a fost declarat oficial colaborator al Securității.
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în privința calității sale de colaborator al Securității, în data de 23 martie.