Când mama lui a decedat și-a dat seama că l-a mințit toată viața, așa că a scris o scrisoare, voia să știe toată lumea ce secrete i-a ascuns

După ce mama lui a decedat şi-a dat seama că l-a minţit toată viaţa, aşa că a scris o scrisoare pentru că toată lumea să afle ce secrete i-a ascuns. Când le-a aflat era în spital.

Uite ce făcuse mama lui

Ceea ce veţi citi mai jos este o scrisoare sinceră, nesemnata, care pe mine, cel puţin, m-a emoţionat profund.

Nu cred că o poate citi cineva fără să aibă lacrimi în ochi. Iată de ce:

Opt minciuni pe care ni le spun mamele.

Povestea a început de pe vremea când eram copil; m-am născut într-o familie foarte săracă. Nici nu aveam foarte multă mâncare. De fiecare dată când era timpul mesei, mama îmi dădea porţia ei de orez. În timp ce îmi punea porţia ei de orez în farfuria mea, îmi spunea: „Mănâncă orezul, fiule. Mie nu îmi este foame”.

ACEASTA A FOST PRIMA MINCIUNĂ A MAMEI MELE.

În timpul copilăriei, îmi amintesc că mama mergea lângă rău să pescuiască; ştiu că făcea tot posibilul să prindă un peşte

pentru a îmi da puţine proteine care să mă ajute să cresc. După pescuit, venea acasă şi făcea o supă delicioasă, care îmi creştea apetitul. În timp ce mâncăm supa, mama stătea lângă mine şi mânca restul de peşte, care rămăsese pe oasele peştelui pe care eu îl mâncasem. Atunci mi-am dat seama ce sacrificii făcea pentru mine. Am folosit furculiţa şi i-am dat celălalt peste ei. Imediat m-a refuzat şi mi-a spus: „Mănâncă peştele, dragul meu. Mie nu îmi place atât de mult”.

ACEASTA A FOST A DOUA MINCIUNĂ A MAMEI MELE.

Apoi, când am ajuns la liceu – pentru a îmi plăti şcolarizarea, mama s-a angajat la o firmă care o muncea de dimineaţă până seara. Era fericită pentru că primea bani pentru a mă ajuta să evoluez. Pentru că nu mai avea timp de nimic, se

trezea noaptea şi pregătea mâncare pentru următoarea zi. Îmi amintesc că într-o noapte m-am trezit şi am văzut-o cum

stătea lângă foc şi amesteca într-o oală cu ciorba de legume. I-am spus „Mama, hai la somn, este târziu.

Maine-dimineata trebuie să mergi la somn”. Ea mi-a zâmbit şi a spus: „Mergi să dormi, fiule. Nu sunt obosită, stai liniştit”.

ACEASTA A FOST A TREIA MINCIUNĂ A MAMEI MELE.

Când festivitatea de primire a diplomelor se apropia, am rugat-o pe mama să vină cu mine. Ea a fost nevoită să se \\\

învoiască de la muncă pentru a fi alături de mine în acea zi. În timp ce soarele începuse să se ridice pe bolta cerească,

mama a aşteptat ore în şir sub razele puternice să mă vadă cu diplomă în mână. M-a aplaudat cu lacrimi în ochi şi atunci

mi-am dat seama cât de mult mă iubeşte. Când m-am dus la ea, m-a îmbrăţişat şi mi-a dat o sticlă de apă pe care o ţinea în plasa cu care venise. Mi-a zis: „Bea, fiule. Mie nu îmi este sete”.

ACEASTA A FOST A PATRA MINCIUNĂ A MAMEI MELE.

După moartea tatălui meu, mama mea a trebuit să aibă şi rolul unui bărbat în casă. Era nevoită să ne întreţină pe toţi.

Viaţa familiei mele a devenit mult mai dificilă. Nu era nicio zi fără să nu simt suferinţa ei.

Condiţia membrilor familiei se înrăutăţea; un unchi apropiat, care locuia în cartier cu noi, venea din când în când să ne ajute. Vecinii noştri au sfătuit-o pe mama să se recăsătorească. Dar ea era încăpăţânată şi nu voia să le asculte sfatul. „Nu am nevoie de dragoste”, spunea ea.

ACEASTA A FOST A CINCEA MINCIUNĂ A MAMEI MELE.

După ce am terminat facultatea şi mi-am găsit un loc de muncă, am zis că este timpul pentru că mama mea bătrânică să se pensioneze. Dar nu a vrut; mergea la piaţa în fiecare dimineaţă pentru a vinde câteva legume pe care le creştea în curtea din spatele casei. Voia să facă bani pentru a ne ajuta în continuare. Eu lucram în alt oraş şi îi trimiteam bani în fiecare săptămână, însă tot timpul spunea că nu are nevoie de bani. Erau momente în care primeam banii înapoi. Ea spunea: „Am suficienţi bani, fiule”.

ACEASTA A FOST A ŞASEA MINCIUNĂ A MAMEI MELE.

După puţin timp, am fost avansat la locul de muncă şi am primit şi o mărire de salariu. Trăiam foarte bine, aşa că am vrut să îi cumpăr o locuinţă în oraşul în care locuiam şi eu. Atunci ea mi-a spus: „Nu este nevoie. Nu sunt obişnuită cu viaţa la oraş”.

ACEASTA A FOST A ŞAPTEA MINCIUNĂ A MAMEI MELE.

Într-o zi am primit un telefon; era un medic care mi-a dat vestea că mama a fost dusă de urgenţă la spital. A fost diagnosticată cu cancer la stomac. Între timp, mă mutasem peste Ocean, la mii de kilometri distanţă, aşa că am luat primul avion pentru a ajunge cât mai repede la ea. Când am văzut-o, mi-au dat lacrimile. Era întinsă pe pat, cu ochii închişi; atunci ieşise dintr-o operaţie. Era bătrână şi foarte slabă. A deschis ochii şi s-a uitat la mine. A încercat să îmi zâmbească, însă pe faţa ei se vedea doar durere. Ştiam că nu mai avea mult de trăit. Părea atât de fragilă şi de tristă. Cu lacrimile şiroindu-mi pe obraji, m-am apropiat de ea. În acel moment m-a strâns de mână şi mi-a spus: „Nu plânge, fiule. Nu mă doare nimic”.

ACEASTA A FOST A OPTA MINCIUNĂ A MAMEI MELE.

După ce mi-a spus asta, a închis ochii pentru totdeauna. Sper că măcar acum să nu mai simtă nicio durere.

– Autor necunoscut

Dorim ca acest articol să fie un tribut pentru toate mamele din lume, pentru toată grijă pe care ne-o poartă, pentru toate sacrificiile pe care le fac pentru noi. Pentru toată dragostea cu care ne cresc.

Distribuie şi tu, MAMELE noastre MERITĂ!