În cele aproape patru săptămâni de război, Vladimir Putin a fost scump la vedere. În afară de câteva apariții televizate în care a vorbit destul de ambiguu, liderul de la Kremlin s-a ținut departe de ochii lumii. În a 23-a zi de când armata sa a invadat Ucraina, Putin și-a făcut apariția în mulțime, pe scena unui eveniment aniversar.
Putin a urcat pe scenă, la un concert aniversar
Vineri, 18 martie, pe stadionul Lujniki, din Moscova a fost organizat un concert menit să celebreze anexarea Crimeei de către Federația Rusă, fapt ce s-a petrecut în urmă cu 8 ani. La eveniment au participat peste 200.000 de oameni. Într-un decor solemn, cu foarte multe steaguri naționale, și-a făcut apariția liderul de la Kremlin, care a fost intens aplaudat.
Vladimir Putin a urcat pe scenă și a ținut un discurs în care a vorbit despre motivul pentru care desfășoară operațiunea militară în Ucraina. Putin a spus că principalul obiectiv al acestei operațiuni este stoparea genocidului populației din Donbas. Practic, el a ținut să transmită că și-a propus să-i salveze pe ucrainieni de această suferință.
Împotriva locuitorilor din Donbas care nu au fost de acord cu lovitura de stat din 2014 au fost organizate operațiuni militare punitive. Au fost imediat supuși bombardamentelor sistematice cu tunuri, lovituri aeriene. Acesta este ceea ce se numește genocid, a spus Putin mulțimii care îi scanda numele.
Here’s the un-broadcast ending to Putin’s speech. pic.twitter.com/f9KuwlzMbP
— Kevin Rothrock (@KevinRothrock) March 18, 2022
Sunt voci care susțin că intervenția lui Putin pe scenă a fost înregistrată. Acesta a susținut discursul de câteva minute, după care a dispărut brusc din imaginile transmise aparent live de televiziunile ruse. Imaginea a fost comutată de la Putin lui Putin la un cântăreț.
Vladimir Putin către ruși: niciodată nu am fost așa de uniți
Liderul de la Kremlin a ținut să sublinieze că a început războiul în Ucraina și Donbas tocmai pentru a-i scăpa pe oameni de această suferință, de acest genocid. Vladimir Putin a precizat că autoritățile ruse știu ce au de făcut în continuare și că rușii nu au fost niciodată așa de uniți ca acum.
Potrivit unor reporteri străini prezenți la Moscova, din publicului lui Putin, de la evenimentul de vineri, au făcut parte angajați la stat care au fost luați de la muncă și transportați cu autobuzul.
De asemenea, The Guardian a scris că studenți și angajați la stat au fost forțați să participe la acest eveniment și li s-a spus că vor fi plătiți suplimentar sau că vor primi au o zi de vacanță pentru a face parte din public.