Vești de ultimă oră pentru persoanele care locuiesc la bloc. Odată cu ridicarea stării de alertă, vin o serie de modificări pe care locatarii trebuie să le cunoască foarte bine. Despre ce este vorba? Toată lumea trebuie să țină cont de aceste aspecte.
După aproape doi ani de pandemie și de restricții severe, românii răsuflă în sfârșit ușurați. Pe lângă faptul că certificatul verde și masca de protecție nu mai sunt obligatorii, mai este un aspect care îi vizează pe cei care stau la bloc și de care nu foarte multă lume știe.
Mai exact, printre restricțiile eliminate odată cu starea de alertă se numără și cele legate de organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, spectacole, cursuri de instruire, conferințe sau alte tipuri de întruniri.
Mai exact, începând de miercuri, cei care stau la bloc pot participa și relua organizarea ședințelor din cadrul asociației de proprietari.
Până acum, în toată perioada stării de alertă, dar și în perioada stării de urgență, pentru a evita răspândirea infectării cu noul coronavirus, au fost impuse niște restricții care vizau direct organizarea sau desfășurarea unor întruniri, precum cele ale asociațiilor de proprietari.
Ce vor putea face, de acum, românii care locuiesc la bloc?
Aceste restricții erau stabilite de HG 171/2022, care prevedea mai multe aspecte. Mai exact, legea interzicea desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferințe sau alte tipuri de întruniri.
De asemenea, aceași lege interzicea și organizarea de evenimente private, precum nunți sau botezuri, dar și a întrunirilor culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații deschise sau închise, în cazul în care acestea nu respectau anumite reguli, inclusiv reducerea numărului de participanți, în cazul anumitor activități, sau purtarea măștii de protecție.
Pe de altă parte, un lucru important de menționat este faptul că, tot în perioada stării de alertă, autoritățile nu au stablit legal, modul în care aceste adunări sociale ar putea fi organizate. Mai exact, acestea au fost practic imposibil de organizat în ultimii doi ani.
Legea în schimb spune că acestea ar trebui în mod normal să aibă loc cel puțin odată pe an. Este vorba despre Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor.
Cine poate stabili adunarea generală?
„După constituirea asociației de proprietari va avea loc cel puțin o dată pe an, în primul trimestru, o întrunire a adunării generale a asociației de proprietari”, se arată în lege, care, pe perioada stării de alertă se pare că nu a putut fi respectată.
De menționat este faptul că adunarea generală este alcătuită din toți proprietarii membri ai asociației de proprietari. În ceea ce privește convocarea acestora, conform Legii asociațiilor de proprietari, adunările generale ordinare pot fi convocate de președintele asociației de proprietari sau comitetul executiv.