Klaus Iohannis a vorbit astăzi despre efectul războiului asupra României, asupra prețului la energie. Președintele participă astăzi la o discuție importantă cu liderii europeni, unde vor discuta despre problemele actuale care afectează toate statele europene.
Iohannis, despre pericolul războiului
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut, joi, o declarație de presă înaintea participării la Consiliul European. Liderul se află în acest moment în Franța pentru a putea participa la Consiliul European, unde principalul subiect va fi războiul din Ucraina, care afectează majoritatea statelor din Europa.
În ultima vreme, prețurile au crescut radical, mai ales la energie, iar asta se datorează perioadei de pregătire pentru război și luptei din Ucraina. Întrebat care va fi impactul conflictului din Ucraina asupra prețului la energie, Iohannis a spus că acestea vor crește, însă vor fi luate în discuție variante de limitare a aceste majorări, astfel încât oamenii să își poată permite achitarea facturilor.
„Prețurile la energie au crescut în urma războiului și atâta timp cât războiul continuă, efectele vor exista și vor apărea, dar noi discutăm măsuri prin care vom ține prețurile în așa fel încât energia să fie în continuare plătibilă în special pentru consumatorul vulnerabil. Trebuie să fim conștienți de faptul că războiul are influențe asupra prețurilor și economiilor noastre. Vrem să păstrăm aceste influențe la un nivel rezonabil”, a afirmat președintele.
Președintele, avertisment pentru români
Președintele avertizează că acest război ne afectează din plin, chiar dacă se desfășoară la vecinii noștri ucraineni. Suntem principala țintă în ceea ce privește efectele luptei și trebuie să conștientizăm situația în care ne aflăm și să fim pregătiți să umblăm la economiile noastre după creșterile facturilor.
Cât despre haosul provocat seara trecută în benzinării, președintele susține că acesta a fost rezultatul unei dezinformări, care s-a răspândit în toată țara și a creat panică în rândul tuturor, pe baza unor spuse nefondate. Președintele face apel la jurnaliști și cere să fie atenție la informațiile pe care le transmit, iar românilor le sugerează să se informeze doar din surse sigure.
„Informația a fost amplificată artificial și a dus la un val de panică. Este periculos dacă se dezvoltă dintr-un fake news o astfel de panică și trebuie să fim foarte atenți cu informațiile pe care le primim, iar jurnaliștii serioși trebuie să aibă mare grijă ce informații preiau și duc mai departe.”, a conchis Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis susține că informațiile false vor continua să circule în perioada următoare, mai ales atâta timp cât războiul este în plină desfășurare.