Un gălățean a cumpărat 1.000 de litri de motorină într-un container de plastic care s-a răsturnat pe şosea

O autospecială de la Secţia de Pompieri Tecuci a acţionat joi pentru asigurarea măsurilor PSI, după ce pe o stradă din oraș s-a răsturnat un rezervor de plastic ce conţinea 1.000 de litri de motorină, a anunţat ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

Combustibilul fusese încărcat într-o staţie de carburanţi din oraş, de o persoană care venise la benzinărie cu un autovehicul carosat, pe platforma din spate aflându-se rezervorul, din plastic, a precizat Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

În momentul în care conducătorul auto a plecat cu autovehiculul, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Tecuci, rezervorul s-a răsturnat, combustibilul împrăştiindu-se pe carosabil.

 

O echipă de inspectori ai Departamentului de Prevenire Incendii efectuează o anchetă la faţa locului, urmând să aplice sancţiuni atât benzinăriei cât şi proprietarului autovehiculului, întrucât este interzisă comercializarea de combustibil în orice tip de rezervor.

Panică în toată țara de la un zvon nefondat
Numeroși români au creat miercuri seara cozi kilometrice la benzinăriile din țară, iar unii comercianți au ridicat prețul carburanților până la 11 lei litrul, după ce s-a răspândit zvonul că benzina și motorina urmează să se scumpească, iar oamenii au intrat în panică.

În mai multe locuri au putut fi văzuți persoane care încărcau carburanți de la pompă în pungi, damigene, tomberoane sau containere de plastic.

Autoritățile au precizat răspicat că nu există niciun fel de probleme cu aprovizionarea sau stocurile de carburanți în România și au declanșat controale la lanțurile de benzinării.