ROMÂNIA, APĂRATĂ DE ARMATA AMERICANĂ. NATO ÎNTĂREȘTE PREZENȚA MILITARĂ ÎN ȚARA NOASTRĂ: ”STATELE UNITE SUNT AICI!”

NATO întărește, în contextul războiului din Ucraina, prezența militară în România. Țara noastră este apărată de armata americană. Anunțul a fost făcut de generalul Mark A. Milley, președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore din Armata SUA (Chairman of the Joint Chiefs of Staff).

Acesta a fost prezent, luni, la Baza Mihail Kogălniceanu, ocazie cu care a verificat necesitățile din prezent ale României. Cu această ocazie, generalul a informat că Statele Unite și-au întărit prezența militară pe Flancul Estic al NATO pentru a stopa orice agresiune suplimentară din partea Rusiei și pentru a evita un război între marile puteri ale lumii.

“Între începutul Primului război mondial în 1914 și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, 150 de milioane de persoane au fost masacrate. Nu vrem să mai vedem niciodată așa ceva. Ceea ce faceți dvs este cu adevărat important: Să asigurați România și ceilalți aliați că suntem aici. Statele Unite sunt aici”, a adăugat generalul american.

În cinci zile, generalul Mark A. Milley a vizitat Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și România, ocazie cu care s-a întâlnit cu oficiali militari pentru a transmite un semnal de asigurare, dar și pentru a verifica necesitățile militare din prezent.

România, apărată de armata americană. Anunțul făcut de MApN
Potrivit unui comunicat transmis de MApN, generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării din România, s-a întâlnit, luni, în Baza 57 Aeriană din Mihail Kogălniceanu, cu generalul american Mark A. Milley. Țara noastră continuă, astfel, colaborarea cu SUA, care va crește numărul de militari americani în România.

“Întrevederea s-a înscris în seria activităților de coordonare a celor doi oficiali pentru consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO. Șefii Apărării din România și SUA au condamnat acțiunile ofensive ale Federației Ruse și au subliniat că invazia Ucrainei reprezintă cea mai gravă amenințare la securitatea europeană din ultimele decenii”, se arată în comunicatul respectiv.

Daniel Petrescu i-a mulțumit lui Mark A. Milley pentru hotărârea recentă de creștere a numărului de militari americani în România.

“Măsurile adaptate amenințărilor potențiale, luate de SUA și statele aliate, au demonstrat solidaritatea și angajamentul NATO pentru apărarea întregului teritoriu aliat”, a spus generalul Daniel Petrescu.