Rusia a constatat “progrese” în negocierile cu Ucraina, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit Agerpres care citează AFP.
În a 14-a zi a invaziei Rusiei pe teritoriul ucrainean, ”au fost realizate unele progrese” în negocierile destinate să “pună capăt cât mai curând posibil vărsării de sânge fără sens şi rezistenţei forţelor armate ucrainene”, a spus ea.
“Operaţiunea militară specială” a Federaţiei Ruse nu are ca scop răsturnarea actualului guvern al Ucrainei sau distrugerea statalităţii acestei ţări, ci are drept obiective protejarea republicilor populare Doneţk şi Lugansk (DPR şi LPR), demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei, precum şi eliminarea ameninţării militare la adresa Rusiei, a declarat Zaharova, citată de TASS.
Rusia îşi va atinge obiectivul de a asigura statutul de neutralitate al Ucrainei, dar ar prefera să o facă prin intermediul discuţiilor, a mai declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, citată de Reuters.
Obiectivele Moscovei nu includ răsturnarea guvernului de la Kiev şi Rusia speră să realizeze progrese mai semnificative în cursul viitoarei runde de convorbiri cu Ucraina, a spus Zaharova într-o conferinţă de presă, adăugând că operaţiunea militară rusă se desfăşoară strict conform planului.
Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că, în a doua zi a invaziei în Ucraina, 25 februarie, preşedintele rus Vladimir Putin le ceruse militarilor ucraineni “să preia puterea” la Kiev şi să-i înlăture pe preşedintele Volodimir Zelenski şi anturajul său, pe care îi calificase drept “neonazişti şi drogaţi”, potrivit AFP şi Reuters. SCRIE STIRILE PROTV