Este cea mai grea lovitură pentru Putin

Zeci de companii şi-au oprit activitatea în Rusia de la invadarea Ucrainei, pe care Moscova a numit-o ”o operaţiune militară specială”.

McDonald’s a anunţat marţi că îşi va închide temporar restaurantele din Rusia, devenind cea mai recentă companie occidentală care întrerupe toate operaţiunile din această ţară care a invadat Ucraina, transmite Reuters.

Lanţul de fast-food a spus că va continua să plătească salariile celor 62.000 de angajaţi ai săi din Rusia.

Zeci de companii şi-au oprit activitatea în Rusia de la invadarea Ucrainei, pe care Moscova a numit-o ”o operaţiune militară specială” care vizează nu ocuparea teritoriului, ci distrugerea capacităţilor militare ale Ucrainei.

Producătorul german de îmbrăcăminte sport Adidas, firma de cosmetice Estee Lauder şi proprietarul Calvin Klein şi Tommy Hilfiger, PVH Corp, sunt printre cele mai recente mărci care au anunţat suspendarea activităţilor acolo.

În sectorul petrolier, Shell, BP şi Exxon au anunţat că se retrag de pe piaţa din Rusia. Sancţiunile occidentale impusr Rusiei au dus şi la o creştere a preţurilor mărfurilor, despre care grupul minier BHP a avertizat că ar putea afecta o inflaţie deja vertiginoasă şi ar putea avea un impact negativ asupra creşterii economice globale.

Preţurile nichelului s-au dublat, la peste 100.000 de dolari tona, iar burda de mărgfuri LME a suspendat tranzacţiile, atunci când grupul chinez Tsingshan Holding, unul dintre cei mai importanţi producători de nichel şi oţel inoxidabil din lume, a cumpărat cantităţi mari de nichel pentru a-şi reduce pariurile că preţurile vor scădea, au spus trei surse familiare cu problema.

Pe lângă nichelul de calitate superioară, preţuril altor metale utilizate în producţia de maşini, de la aluminiu în caroserie la paladiu în convertoare catalitice, au crescut vertiginos, iar lanţurile de aprovizionare din industrie s-au rupt.

Volkswagen a declarat că va înceta să primească comenzi pentru numeroase modele hibride plug-in, începând de miercuri, deoarece problemele din lanţul de aprovizionare au agravat întârzierile de producţie cauzate de deficitul de cipuri.

Producătorul auto german a oprit deja producţia în Rusia şi, de asemenea, a suspendat producţia la mai multe fabrici din Germania, în timp ce încearcă să obţină componente.

Comenzile pentru versiunile hibrid plug-in ale modelelor Volkswagen Golf, Tiguan, Passat, Arteon şi Touareg vor fi oprite până la o nouă notificare, iar livrarea comenzilor deja plasate ar putea să nu aibă loc în acest an, a spus compania.

Coca-Cola, Pepsi și Starbucks își suspendă operațiunile din Rusia

Compania Coca-Cola a anunţat, marţi, că îşi suspendă operaţiunile în Rusia, o decizie similară fiind luată şi de cei de la Pepsi, relatează BBC.

„Inimile noastre sunt alături de oamenii care suferă efecte de neconceput ale acestor evenimente tragice din Ucraina”, se arată într-un comunicat al Coca-Cola.
Compania de băuturi carbogazoase s-a confruntat cu o presiune tot mai mare de a se retrage din Rusia, #BoycottCocaCola fiind în tendinţe pe Twitter în ultimele zile.

La câteva minute şi PepsiCo a anunţat că şi-a suspendat vânzările, inclusiv de 7up şi Mirinda. Dar va continua să vândă produse esenţiale zilnice, cum ar fi laptele pentru bebeluşi.

Şi Starbucks a anunţat marţi că toate cele 130 de cafenele care îi poartă numele în Rusia se vor închide şi că va înceta să îşi livreze produsele în ţară.