Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un nou mesaj, în care a subliniat că Dumnezeu nu va uita suferinţele prin care trece poporul său şi va veni şi Ziua Judecăţii. El consideră că sancţiunile impuse de occidentali Rusiei nu sunt suficient
“Astăzi este o duminică binecuvântată. Dar nu vom ierta sute şi sute de victime. Mii şi mii de suferinţe. Şi Dumnezeu nu va ierta. Nu azi. Nu mâine. Niciodată. Şi în locul celor iertaţi, va fi Ziua Judecăţii”, a afirmat Zelenski, într-un mesaj pe Facebook.
″Îi vom pedepsi pe toţi cei care au comis atrocităţi în acest război. Vom găsi fiecare nenorocit care a bombardat oraşele noastre, oamenii noştri, care au tras cu rachete, care au dat ordine. Vei avea un loc liniştit pe acest pământ doar când vei fi în mormânt. Rusia a anunţat că mâine va bombarda întreprinderile noastre din industria de apărare. Cele mai multe dintre ele sunt situate în oraşele noastre, cu civili în jur. Este o crimă, pur şi simplu o crimă.
Şi nu am văzut niciun lider mondial reacţionând la asta astăzi, niciun politician occidental. Gândiţi-vă la sentimentul de neputinţă pe care îl au ocupanţii dacă îşi anunţă atrocităţile din timp! Totul pentru că nu există nicio reacţie. Niciun cuvânt. E ca şi cum toţi liderii occidentali erau plecaţi astăzi. Sper că măcar veţi observa asta mâine şi veţi reacţiona.
O familie de patru persoane a fost ucisă astăzi la Irpen. Un bărbat, o femeie şi doi copii. În drum, când încercau să plece. O întreagă familie. Câte astfel de familii au murit în Ucraina. Îndrăzneala agresorului este un semnal clar pentru Occident că sancţiunile impuse nu sunt suficiente. Nu se poate ascunde această realitate. Nu se pot ascunde noile crime din Ucraina”, a declarat preşedintele ucrainean.
El a mai spus că este recunoscător fiecărui ucrainean care a rămas să apere ţara, dar este conştient că unii sunt nevoiţi să plece.