Carmen Harra a făcut previziuni despre situația actuală dintre Rusia și Ucraina, despre destinul lui Vladimir Putin, dar și despre temerile românilor în privința mutării războiului în țara noastră. Celebra clarvăzătoare a spus că liderul de la Kremlin este cea mai machiavelică persoană care a existat vreodată.
Carmen Harra – previziuni despre război
Harra a spus că după al doilea război mondial, rușii se tot pregătesc de un alt război, iar asta a rămas în mentalul lor colectiv. Celebra clarvăzătoare spune că Putin nu are niciun interes să intre în România și astfel, românii nu au niciun motiv de îngrijorare.
Totuși, Harra spune că Putin este cea mai machiavelică persoană din câte există și că are intenții cât se poate de serioase. De altfel, este clar că și-a propus să cucerească Ucraina și nu are niciun gând să renunțe până nu-și va duce obiectivul la îndeplinire.
Eu zic, Putin, în mintea lui machiavelică, este cred că cel mai machiavelic care a existat vreodată, el are intenții foarte serioase. El nu are treabă cu România, e părerea mea personală, a precizat Carmen Harra.
Celebra română stabilită în urmă cu 40 de ani în America este de părere că Putin nu va aduce războiul în România, dar că va intra cu siguranță spre Crimeea.
Carmen Harra, mesaj pentru români în vreme de război
Clarvăzătoare a declarat că este extrem de important ca românii să știe că nebunia lui Putin nu se va opri aici, războiul va continua, dar România nu va fi atacată, românii nu sunt în pericol.
Ea a precizat, totuși, că războiul va avea efecte economice la nivel global, iar inflația va atinge cote la care nu a fost poate niciodată în istoria lumii. Cât despre soarta liderului de la Kremlin, celebra Carmen Harra a declarat că apropiații lui Putin vor face tot posibilul să îl elimine. Aceasta este de părere că Putin nu va mai fi la conducerea Rusiei și că nu se pune problema să apese butonul nuclear.
Rușii, încet încet, se vor da deoparte, el amenință cu arma nucleară dar, să nu uităm că trebuie doi oameni să apese pe buton iar acești doi oameni, nu numai că nu vor apăsa pe buton, probabil că vor face tot posibilul să îl elimine. El nu va mai fi la conducere Rusiei, pe parcursul acestui an vom știi cu exactitate când și cum, dar vom scăpa de el până la urmă pentru că la ora actuală este cel mai periculos om din istoria omenirii, pentru că are armă nucleară și este psihopat, a mai spus Carmen Harra.
Clarvăzătoarea spune despre Vladimir Putin că suferă de complexe de inferioritate, nu are compasiune, iubire pentru oameni și nu îl interesează decât puterea lui.