Romii dintr-un sat aflat în sudul Ucrainei au furat un tanc rusesc

Bătălia ucrainenilor cu invadatorii ruși se dă pe toate fronturile. Informații cu privire la acte de eroism localnicilor vin din toate zonele Ucrainei.

Portalul unian.net scrie despre o acțiune fără precedent a unor romi dintr-un sat aflat în sudul Ucrainei.

Potrivit sursei citate, sâmbătă seara, 27 februarie, romii au furat un tanc de la invadatorii ruși. S-a întâmplat nu departe de Kakhovka, în satul Lyubimovka, regiunea Herson, în sudul țării.

“Regiunea Herson este fierbinte. Țiganii au furat un tanc în satul Lyubimovka. Încă o dată. Țigani. Tanc. Au furat. De la ruși”, scriu jurnaliștii de la unian.net.

Tot sâmbătă, în regiunea Cernihiv, în apropiere de Kiev, civilii neînarmați au ieșit în stradă și au blocat temporar trecerea unui convoi militar rusesc.