Franța trimite 500 de militari în România. NATO a decis să-și consolideze prezența

Șeful statului major al armatelor franceze a anunțat că NATO a decis să-și consolideze prezența și să poziționeze forțe în România.

Generalul Burkhard a anunțat că va reloca 500 de militari în țara noastră, un batalion cu vehicule blindate și vehicule de luptă.

500 de militari francezi vin în România
Franța va trimite 500 de militari în România. Anunțul a fost făcut de către șeful statului major al armatelor franceze, Thierry Burkhard, care a precizat că NATO a decis să-și consolideze prezența și să trimită un semn foarte clar de solidaritate strategică, poziționând forțe în România.

Franţa s-a oferit (…) să preia rolul de naţiune-cadru, adică de ţară conducătoare, pentru a desfăşura în curând un batalion în România. Vom reloca circa 500 de oameni, cu vehicule blindate, vehicule de luptă, pentru a oferi un sprijin României, dar şi pentru a aduce mesajul de solidaritate strategică din partea tuturor membrilor NATO, a anunțat şeful de stat-major.

Oficialul a transmis că va fi extinsă prezența militară franceză în Estonia, dincolo de termenul care a fost planificat pentru luna martie. Vor rămâne acolo în jur de 250 de militari, vânători de munte, vehicule blindate, experimentați să lupte în mijlocul frigului extrem, după cum a transmis șeful de stat major al armatelor franceze.

Premierul britanic, apel la încheierea războiului
În contextul luptelor dintre Rusia și Ucraina, premierul britanic a făcut apel la încheierea războiului, într-un discurs postat pe Twitter în care a vorbit atât în Limba rusă, cât și în ucraineană.

Mesajul lui Boris Johnson pentru oamenii din Ucraina a fost: Trăiască Ucraina! Pentru oamenii din Rusia, mesajul premierului britanic a fost: Nu cred că acest război este făcut în numele vostru.

Oficialul a transmis că acțiunile liderului de la Kremlin duc la izolarea totală a Rusiei de comunitatea internațională și atrag sancțiuni internaționale. Boris Johnson a declarat că această tragedie poate și trebuie să se încheie pentru că lumea are nevoie de o Ucraină suverană și liberă.

Este a treia zi de când Putin a început războiul împotriva Ucrainei. Ministerul rus al Apărării a anunțat că urmează asaltul asupra Kievului. Până la această oră au avut loc deja atacuri în mai multe orașe ucrainiene.