Calendar 15 Februarie 2022. Rugăciune de grabnic ajutor către Sfântul Apostol Onisim

Calendar 15 Februarie 2022. În a cincisprezecea zi a lunii februarie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Apostol Onisim.

Se știe că Sfântul Apostol Onisim a fost unul dintre cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului, dar și ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

În cei din urmă ani, mai exact la bătrânețe, Sfântul Onisim a urcat pe scaunul episcopal la Efes, după Sfântul Apostol Timotei.

Se mai știe că pe vremea Împăratului Traian (89-117), Sfântul Onisim a fost arestat, apoi întemnițat. După o vreme, a ajuns să fie bătut cu pietre. În cele din urmă, capul Sfântului Onisim a fost tăiat de sabie. O creștină i-a luat trupul Sfântului, pe care l-a pus într-o raclă de argint, apoi l-a înmormântat.

Calendar 15 Februarie 2022. Rugăciune de grabnic ajutor către Sfântul Apostol Onisim: te scapă de necazuri!
“Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpîn, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi!

Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi, ci ne izbăveşte de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea.

Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte, că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptezi întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea, că iată adevărul ai iubit: cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie.

Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite.

Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.

Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pre cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.

Că de-ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat, arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.