Alexandru Arșinel, ultima dorință în fața lui Dumnezeu: „Te rog, ajută-mă”

Unul dintre titanii scenei românești, Alexandru Arșinel a dezvăluit care ar fi ultima dorință în fața lui Dumnezeu, într-un interviu realizat de Dan Negru.

În ultima vreme, Alexandru Arșinel nu a mai avut liniște. Problemele de sănătate nu l-au iertat în ultimul an, mai ales că s-a infectat și cu temutul Covid-19, alături de soția sa. Mai mult, în urmă cu doar câteva săptămâni, îndrăgitul actor a ajuns și la Spitalul de Urgență în miez de noapte, în urma unui puseu de tensiune. Chiar și copleșit de probleme de sănătate, se pare că Alexandru Arșinel nu se gândește la el, când vine vorba să-și spună ultima dorință în fața lui Dumnezeu.

Alexandru Arșinel, ultima dorință în fața lui Dumnezeu: „Te rog, ajută-mă”
Ajuns la cei 83 de ani, Alexandru Arșinel s-a confruntat în ultimii ani cu numeroase probleme de sănătate, operații. A trecut de curând și printr-o operație pe cord deschis. Iar în primăvara trecută, a luptat chiar și cu infecția cu Covid 19, după care se resimte până în prezent.

Întrebat într-un interviu realizat de Dan Negru, din seria „Legendele”, care ar fi ultima rugăminte către Dumnezeu, Alexandru Arșinel a avut un răspuns cutremurător.

Dan Negru: „Încercați să faceți un exercițiu de imaginație. Mâine vine Dumnezeu și zice: ‘Nelu, contractul pe care noi l-am semnat în 1939…’ Ce i-ați spune?”

Alexandru Arșinel: „I-aș spune: „Doamne, te-ai ținut de cuvânt. Îți mulțumesc că m-ai lăsat să mă plimb în această lume, și bună și rea. Și că m-ai ajutat aproape de fiecare dată să ies din încurcături. Cu un singur lucru nu m-ai ajutat încă și îți spun în fiecare zi ‘Doamne, ajută-mă. Și te rog ajută-mă ca Marilena (n.r. soția lui Alexandru Arșinel) să se simtă puțin mai bine. Mă închin în fața ta, în fiecare zi, las-o pe Marilena să se simtă mai bine’”, este răspunsul dat de Alexandru Arșinel.

Soția lui Alexandru Arșinel, imobilizată în scaun cu rotile
După ce mulți românii au trăit mulți ani că Stela Popescu este jumătatea lui Arșinel și dincolo de scenă, iată că de fapt actorul s-a căsătorit cu Marilena din anul 1968. Cei doi au împreună doi băieți, Bogdan și Cristian.

Din păcate, soția lui Alexandru Arșinel a trecut în urmă cu ani buni printr-o întâmplare care avea să-i schimbe cu totul viața. Marilena Arșinel a rămas imobilizată într-un scaun cu rotile, după ce tocul pantofilor i s-a blocat în scări și a căzut direct în cap. A ajuns repede pe mâna medicilor, însă din nefericire a ajuns să aibă nevoie de îngrijiri speciale pentru tot restul vieții.