Calendar ortodox 28 ianuarie 2022. Cea mai scurtă, dar și puternică rugăciune a Sfântului Efrem

Calendar ortodox 28 ianuarie 2022. Săptămâna de lucru se încheie cu o sărbătoare importantă pentru credincioșii ortodocși din toată lumea. Este vorba despre prăznuirea sfântului căruia i se spune Harpa Duhului, și anume Sfântul Efrem. Tot în această zi, în fiecare an sunt cinstiți Sfinții Paladie și Iacob.

Calendarul ortodox al zilei de vineri, 28 ianuarie 2022
Toți credincioșii ar trebui să știe cine a fost acest mare sfânt Efrem și de ce i se spunea Harpa Duhului. Ei bine, conform Tradiției, Sfântul Efrem a crescut într-o atmosferă creștină autentică, în ciuda faptului că a trăit în timpul persecuțiilor împăratului Dioclețian, într-o zonă unde își aveau originea multe religii păgâne.

Sfântul Efrem a lăsat în urma sa comentarii la aproape toate cărțile Sfintei Scripturi, peste 400 de imne, predici și scrieri teologice.

Tot astăzi, o dată cu Sfântul Efrem Sirul sunt sărbătoriți și următorii sfinți: Sfântul Cuvios Paladie, Sfântul Cuvios Iacov Sihastrul, Sfânta Haris și Sfântul Cuvios Isaac Sirul, episcop de Ninive.

Rugăciunea care se citește pe 28 ianuarie
De departe, cea mai cunoscută creație a Sfântului Efrem Sirul este rugăciunea Doamne și Stăpânul vieții mele, care se rostește mai ales în timpul Postului Mare, precum și în ziua în care este prăznuit acest mare sfânt.

Doamne și Stăpânul vieții mele mai este cunoscută și sub numele de Rugăciunea pocăinței și este o rugăciune scurtă, dar plină de putere si bogăție duhovnicească.

“Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al garirii in desert nu mi-l da mie.
Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, robului Tau.
Asa Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor.

Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul!
Dumnezeule, curateste-ma pe mine, pacatosul!
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mantuieste-ma!
Fara de numar am gresit, Doamne, iarta-ma!”

Ultima mare sărbătoare din această lună este marcată în Calendarul Ortodox pe 30 ianuarie, când Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Trei Ierarhi. Aceasta este o sărbătoare cu cruce roșie, una dintre cele mai cunoscute și mari sărbători din timpul anului bisericesc.